Cauta

I-a facut loc in Partidul Poporului

Nici nu s-au reincaierat bine Mircea Geoana si Victor Ponta ca binevoitorii de serviciu i-au si gasit primului o noua destinatie politica: Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu.

Daca tot nu a ajuns la Cotroceni si a ramas in PSD, Geoana se distreaza din când in când agitând apele partidului cârmuit odinioara de el, iritându-l de fiecare data pe actualul lider, Victor Ponta. Mai nou, il (re)calca pe nervi si pe Ion Iliescu. „Iesirea domnului Geoana a fost total nefericita, asta ca sa fiu asa, blând, in aprecieri. (…)Eu cred ca el a pierdut, s-a compromis in ochii lumii cu aceasta noua iesire in care a vrut sa repare si mai rau a stricat. Il descalifica definitiv pe domnul Geoana in ochii mei. In rest, decizia partidului o vom vedea” – a rabufnit acum „nasul” prostanacului.

*Perfect pentru OTV*

Inflamati de autointerviul in care Geoana incearca sa se scoata basma curata din episodul electoral Vântu, pesedistii vor sa scape de fostul lor lider, dar se incurca in functia acestuia: presedinte al Senatului. Pentru a nu le da adversarilor a doua demnitate in stat pe tava, social-democratii il rabda pe Geoana, dar il balacaresc mai rau ca niciodata. Si, pentru ca tot suntem in post, colegii buni la suflet se roaga sa-l vada pe Mircea Geoana in partidul lui Dan Diaconescu – mai exact lafaindu-se la OTV, unde „prostiile lui sigur ar avea mare succes”. Culmea este ca bârfele de sezon acrediteaza serios posibilitatea ca Geoana sa aiba usa larg deschisa in PP, ba chiar si o functie de top. Contactat de reporterii ”National”, Dan Diaconescu a recunoscut ca in cazul in care Mircea Geoana ar fi dat afara din PSD, el are o oferta politica pentru presedintele Senatului.

*Ca sa nu dea explicatii, pesedistii fug de presa*

Pâna sa se decida insa viitorul politic al lui Geoana, colegii sai pesedisti se comporta bizar la rândul lor. Nu de alta, dar s-au grabit sa schimbe „din mers” locul in care urma sa aiba loc „intâlnirea informala” de ieri a conducerii partidului.
Concret, desi participantii au fost convocati din vreme la Sinaia (fapt cunoscut si de presa), pesedeii s-au intâlnit undeva pe DN1, tot la un local ce-i drept. Asta ca nu cumva ziaristii sa-i intrebe de la usa ce vor face cu
Geoana, iar ei sa dea din umeri neputinciosi.

*Geoana cauta ajutor la Cel de sus*

Ca sa scape mai ieftin de furia colegilor, Mircea Geoana a apelat la protectia divina. Timp de aproape o jumatate de ora, a fost vizitat, ieri, de un preot, in biroul sau senatorial. Desi era clar ca Geoana se gândeste doar la pielea proprie, pesedistii spera acum ca preotul a reusit si sa scoata macar o parte din draci din fostul lor lider. Pentru binele partidului.

SIMONA BĂDULESCU
ANA LUDATSER

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version