AcasăOldGeorge Mihaita, Ronaldinho al lui Banel

George Mihaita, Ronaldinho al lui Banel

Eu si Banel Nicolita ce mai mergem la teatru, asta-i nivelul meu! Dincolo de autoironie si de caterinca benigna, dulce pe seama lui Banel, trebuie sa va povestesc ceva. Duminica seara, m-a dus nevasta la Teatrul de Comedie, sa vedem „Casa Zoikai”. Spectacol greu, Bulgakov, comicul amar al comunismului si un George Mihaita exceptional, in rol de aventurier pe ruinele Rusiei Ţariste. Alaltaieri, m-am prezentat cu denuntul la Dan Dumitrescu, iar acesta, bun prieten cu Mihaita, s-a apucat sa-l sune. Mi l-a dat si mie la telefon, l-am felicitat, dupa care mi-a spus ca fotbalistii echipei Steaua au fost si ei, de câteva ori, la Teatrul de Comedie. La una dintre piese au asistat in doua rânduri, distributia suferind modificari de la un spectacol la altul. Banel Nicolita a remarcat imediat dublurile si l-a intrebat pe Argaseala: „bre, nea Vali, de ce n-a mai bagat regizorul titularii?”. Dupa ceva timp, candidul Banel chiar l-a cunoscut pe George Mihaita. Impresionat ca si mine (v-am avertizat ca suntem doi intr-o minte!), fotbalistul l-a omagiat pe artist in felul sau: „nea Mihaita, pentru mine, matale esti Ronaldinho!”. N-ar fi exclus ca dupa „Revizorul” sa concluzioneze ca doar Gogol si Gigi Becali sunt mai tari decât Meme Stoica.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
59 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger