AcasăOldPe lista posibililor inlocuitori ai lui Andone ar fi si “Gurita”

Pe lista posibililor inlocuitori ai lui Andone ar fi si “Gurita”

Conducerea FC Dinamo cauta un inlocuitor pentru Ioan Andone, care nu a reusit sa strânga decât 29 de puncte in 18 etape. Printre favoritii sa preia gruparea din Stefan cel Mare se afla chiar si proaspatul demis de la FC Timisoara, Cosmin Contra.

Cod galben in Stefan cel Mare dupa dezamagitorul 2-2 cu Astra. Cu a treia cea mai proasta aparare din campionat (doar Branesti si Sportul au defensiva mai penetrabila decât Dinamo), Ioan Andone se gândeste sa renunte si, probabil, sa-si “refaca viata” undeva in zona Golfului. “Eu sunt singurul vinovat. Poate ca unii sunt cu gândul la transferuri, altii la salarii, dar vremea trece si eu nu pot sa accept asa ceva. O sa prezint o situatie clara Consiliului de Administratie si, orice decizie se va lua, voi fi de acord cu ea. In orice caz, trebuie sa se intâmple ceva, nu poti sta an de an pe locul 5-6 sau pe un loc de Europa League”, a spus dezamagit antrenorul dinamovist. Constienti ca trebuie sa se gândeasca si la o schimbare pe banca tehnica, Borcea si Badea cauta deja inlocuitor pentru Andone. Printre numele vehiculate se afla chiar Cosmin Contra, dat afara de Marian Iancu dupa remiza de la Bistrita. O mare problema o constituie faptul ca “Gurita” nu detine inca licenta Pro. Contra a fost aproape de Dinamo si acum doua sezoane, dar ca jucator, el preferând pâna la urma FC Timisoara. Cristi Borcea a cercetat mai multe CV-uri de antrenori, dar pâna acum nimeni nu s-a potrivit mai bine criteriilor de cautare, adica ieftin, priceput si cu pedigree dinamovist.

Sebastian Stan

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
57 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger