Sames a fost cel mai bun, mai elegant si mai autentic stoper român pe care l-am vazut vreodata. A debutat in fotbalul mare la Universitatea Craiova, cu care a ratat, la golaveraj (le-a lipsit un gol!), titlul din 1973, in favoarea lui Dinamo. A fost apoi subiectul unui schimb de jucatori uluitor, in ecuatie intrând si Costica Stefanescu, de la Steaua. Ambii au ajuns liderii noii lor echipe, apoi au alcatuit, ani buni, cuplul de fundasi centrali ai echipei nationale ai carei capitani au fost, când unul, când celalalt.
Sames avea forta unui Pujol, eleganta lui Chivu si jocul aerian al lui Magic Johnson, doar ca folosea capul si nu mâinile, daca intelegeti ce vreau sa spun. In nationala l-a debutat Valentin Stanescu, in aprilie 1973,
intr-un 0-2 la Kiev, cu URSS. Sames a tinut atunci la Blohin, marea vedeta a sovieticilor, pentru care au marcat Onisenko si moldoveanul de la Chisinau, Muntean. Hai sa va spun si echipa debutului lui Sames, cu precizarea ca in paranteze am trecut echipa de club: Raducanu (Rapid) – L.Satmareanu (Steaua) – Pescaru (Steagul Rosu Brasov), Sames („U” Craiova), Deleanu (Dinamo) – Dumitru (Steaua), Anca („U” Cluj), Radu Nunweiller (Dinamo) – Troi (FC Arges), Dumitrache (Dinamo), Lucescu (Dinamo). Au mai jucat Remus Vlad (FC Arges), Beldeanu (FCM Resita), Viorel Muresan („U” Cluj) si Marcu („U” Craiova).
Sames a strâns 49 de selectii si a marcat de 3 ori pentru nationala, facând meciul carierei in 29 aprilie 1981, pe Wembley, 0-0 cu Anglia in preliminariile CM din Spania. A fost „the best” in conditiile in care Anglia ataca prin Robson, Brooking, Trevor Francis si Woodcock, printre cei mai buni atacanti ai Europei.
De acest meci se leaga si povestea de azi. In 1983, lui Sames i s-a aratat usa la Steaua. O sora avusese fireasca inspiratie de a ramâne in RFG si, cum Stefan era militar, devenise incompatibil cu clubul MApN. A ajuns la Rapid si, la un antrenament cu echipa de tineret (era suspendat pentru cumul de cartonase), s-a oprit din fuleu, lasându-i pe ceilalti, niste pusti, sa alerge. Atunci cineva i-a strigat sa alerge, de undeva din tribuna. Sames, vexat, s-a intors in directia omului si i-a zis: „Alo! Eu sunt Stefan Sames si l-am tinut acum 2 ani pe Francis, pe Wembley! Tu cine esti?” „Eu sunt Costea si am jucat cu Baratky, Auer si Ionica Bogdan la Rapid, contra Venusului si Ripensiei!” Atunci Sames s-a dus si i-a strâns mâna batrânului, asa, ca de la legenda la legenda. Daca intelegeti ce vreau sa spun!
P.S. Ca sa vedeti ce perioada a acoperit la „nationala”, sa va spun ca Sames a jucat ultima oara in noiembrie ’82, 1-4 cu RDG, chemat fiind de Mircea Lucescu intr-o echipa cu debutantii Coras si Duckadam, cu Rednic, Andone, Klein, Gabor sau Gino Iorgulescu… Pregateau meciul cu Italia de la Florenta, din 4.12.1982 (azi se fac fix 28 de ani!), un 0-0 precum cel de pe Wembley, de altadata…