Cauta

Vrea sa cânte a la sentiment

Pentru ca si-a incercat vocea cu toate genurile muzicale, iar rezultatele au fost mai mult decât satisfacatoare, Daniel Buzdugan se gândeste sa-si perfectioneze tehnica, luând lectii de canto.

Dincolo de faptul ca imita babe, intr-un mod de-a dreptul genial, Daniel Buzdugan mai are un talent, inca insuficient exploatat: cânta foarte bine! L-am ascultat parodiind vedete din showbiz, dar si interpretând melodii populare sau arii din opere. Din culisele emisiunii „Rai da’ buni”, unde presteaza parodii muzicale, s-a scurs informatia, conform careia Daniel ar avea de gând sa-si ia in serios vocatia de cântaret, luând lectii de canto. Informatia a fost confirmata chiar de eroul principal. „As vrea sa iau lectii de canto de la Dana Dorian, – ne-a spus Daniel – pentru ca, inca din vremea când eram student la Facultatea de Teatru, colegii imi spuneau ca sunt fraier daca nu ma apuc sa studiez muzica.” E drept, partiturile nu-i prea plac, pentru ca, in afara de note si semne de alteratie, presupun si ceva matematica, iar Daniel uraste aceasta materie. In schimb, cânta de mic. A facut parte din corul bisericii, la tara, la bunicii lui si, mai târziu, la Iasi. In adolescenta, atras de prietenul lui, Gabriel Bârzovan (care cânta acum la Opera Regala din Oslo), a facut figuratie la Opera din Iasi. De atunci, stie pe de rost arii intregi. Dar genul care crede ca i se potriveste cel mai bine este muzica lenta, sentimentala.

GABRIELA HUREZEAN

Ultimele stiri

  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia
  • Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?
  • Cătălina Porumbel, jurnalista cu morală de platou și soție de sinecurist
  • Alege ce citești
  • Traian Băsescu, despre reacția autorităților în cazul dronelor rusești: ,, Ne punem singuri în situații ridicole”
  • ”Airbusul sateliților” vs Starlink
  • Furtuna Zack lovește Europa Centrală: efecte și asupra vremii din România
  • A dispărut PSD. Se caută partid, dar nu se oferă recompensă găsitorului
  • Ilie Bolojan rămâne ferm după consultările cu sindicatele: „Nu mai putem continua ca până acum”
  • Exit mobile version