AcasăOldSzukala, primul neamt din Liga 1 acuzat de blat!

Szukala, primul neamt din Liga 1 acuzat de blat!

Stoperul Bistritei, neamtul Szukala, este suspectat ca nu si-a aparat corect sansele in ultimul meci al etapei 15, pierdut de Gloria, scor 0-3, in fata CFR-ului. Si vedeta Junior Moraes a primit unele “intepaturi”.

In meciul Gloria – CFR Cluj, defensiva gazdelor a fost de nerecunoscut, mai ales in partea secunda. Declaratiile lui Jean Padureanu sunt sustinute de Gigi Becali, dar contrazise categoric de impresarul jucatorului german, Ana Maria Prodan. „E clara treaba! La pauza s-a intâmplat ceea ce a trebuit sa se intâmple. Le-a fost frica sa nu cumva sa dea gol Moraes. Ăstia sunt nebuni… A innebunit lumea! Probabil s-a facut un aranjament cu 3-4 jucatori de baza“, a acuzat Gigi Becali, numind meciul de la Bistrita un „adevarat circ“.

*Jean: „Jocul lui Szukala a fost foarte slab“*

Jean Padureanu, presedintele bistritenilor, a lasat sa se inteleaga faptul ca CFR Cluj a umblat la jucatori. „La acuzele de «meci ciudat» ar fi bine sa raspunda cei de la CFR. Eu vreau doar sa trag un semnal de alarma in ceea ce-l priveste pe Szukala. La cum a jucat, foarte-foarte slab, cred ca o sa imbatrâneasca pe tusa. N-am probe, nu pot sa spun nimic. Una e sa simti, alta e sa ai probe”, a declarat “Lordul”. In minutul 32, la scorul de 0-0, Szukala a pus mâna pe minge in suprafata de pedeapsa. Arbitrul Tudor a dictat penalty, dar Cadu a ratat.

*„Ma simt tradat de jucatori“*

„Pe Albut nu-l pot pune sub semnul suspiciunii, pâna la momentul ala (n.r. golul de 0-1) a avut o comportare foarte buna. Daca voia sa faca blat, o comitea inainte. Eu n-am nimic cu CFR, nemultumirea mea e vizavi de Gloria, care a jucat asa cum a jucat. Am avut element de comparatie meciul cu Steaua. Ma simt tradat de jucatori. M-a nemultumit felul in care au abordat jocul, pareau dezinteresati la un moment dat. Alte meciuri cu echipe la fel de puternice precum CFR le-am abordat altfel“, a recunoscut Padureanu.

*„Szukala si Moraes vor sa plece de la Bistrita“*

Ana Maria Prodan, impresarul jucatorului banuit de blat, a reactionat dur: „Asta este buba fotbalului românesc! Szukala vine din Germania, are o mentalitate sanatoasa, nu bolnava ca a noastra! Nea Jean nu avea voie sa declare asa ceva fara sa aiba informatii. Ca Lord in fotbal, nu ai voie sa faci astfel de afirmatii. Tinde sa ajunga un om mic. Am vorbit trei ore si jumatate cu Szukala! El si Moraes vor sa plece de la Bistrita! Au foarte multi bani de luat, li se fac promisiuni!“

*Cine e Lukas Szukala?*

Fundasul cu dubla cetatenie, germana si poloneza, in vârsta de 26 de ani, a venit la Gloria Bistrita in august 2010, semnând un contract pe doua sezoane. Szukala este primul fotbalist neamt care evolueaza in campionatul românesc. La fel ca Miroslav Klose si Lukas Podolski – doua dintre vedetele nationalei Germaniei – Szukala este tot un neamt cu radacini poloneze. Stoperul Gloriei a evoluat de-a lungul carierei la FC Metz (Franta), Munchen 1860 si Alemania Aachen, la ultima grupare fiind coechipier cu Laurentiu Reghecampf, cei doi imprietenindu-se si având o relatie excelenta in ultimii ani. De altfel, chiar Reghecampf l-a transferat la Bistrita.

Flavius Dobrescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
106 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger