Andrei Paunescu i se adreseaza tatalui sau printr-o scrisoare publicata pe blogul personal, in care ii da dreptate marelui poet când spunea ca unii vor trage ca hienele din Adrian Paunescu.
„«Ce-i nou? Ce-i pe-acolo?»” sunt intrebarile cu care Adrian Paunescu isi incepea aproape toate telefoanele pe care ni le dadea noua, celor care ii eram familie, casa, redactie, Cenaclu, viata sa adica, in care munca si existenta i s-au confundat. Stiam ca, daca legile pamântului nu se vor da peste cap, va veni un moment in care ne va fi dor de aceste intrebari.(…) Nu ma simt parasit de responsabilitatea de-a continua sa vad si sa inteleg ce-i pe-aici, desi, cap de linie al familiei ajungând, cine ma mai poate lua la rost? Ce sa fie pe-aici, tata? In primul rând ca ma apuca frigul când ma gândesc ca «pe-acolo» nu-ti mai poate fi «pe-aici». In al doilea rând sunt toate celelalte. S-au intâmplat multe, care pot incapea intr-o viata, de când am vorbit ultima oara, in primele minute ale lui 3 noiembrie 2010, atunci când, iesind eu de la radio si vazând ca nu ma suni, ca intodeauna, ca sa ma intrebi «Treci pe-aici?», te-am sunat eu la spital: 0215992300, «Spitalul de Urgenta Floreasca? La Cardiolgie, va rog, CCV 107». (…)
Mi-ai multumit, eu ti-am multumit, apoi, vrând, poate, sa-mi spui «Doamne-ajuta!», cred ca ai spus fara voie «Doamne fereste!» Si uite ca si aici ai avut dreptate. Peste patru ore, inima ti s-a oprit pentru prima data. (…)
Ce-i pe-aici? Ai avut dreptate când ai spus, de atâtea ori, ca-i si vezi pe unii tragând ca hienele din Adrian Paunescu. Au facut-o si cât ai fost in viata, o fac si-acum, dând o dovada cumplita de caracter. (…)
Când ti-am atins ultima oara si ultimul fruntea si mâna, inainte sa inchidem sicriul, starea de lacrimi si de disperare mi s-au transformat in stare de veghe. Tocmai pentru ca nu te-am mai auzit spunându-mi ceva, in acel 7 noiembrie 2010 cumplit si fabulos, trait in Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, la Figura 9, ma simt, de atunci incoace, dator sa ascult ordinul, rugamintea, indemnul: «Ocupa-te! La munca!»”.
