Cauta

Bute nu e tentat de o cariera politica

Pugilistul român Lucian Bute a facut ieri senzatie la Parlament. Campionul mondial a fost asaltat atât de deputati cât si de angajatii Camerei, care i-au cerut autografe. Toti au laudat modestia de care da dovada galateanul.

Prezent in Parlament, la invitatia deputatului PDL Dan Zatreanu si a Robertei Anastase, Lucian Bute a precizat din start ca n-a venit sa caute sprijin in mediul politic: „Nu cer nimic si nu astept nimic de la dumneavoastra. Am acceptat invitatia din respect fata de institutia Parlamentului”. Presedintele F.R. de Box, Rudel Obreja, spune ca este posibil ca românii sa-l vada pe Lucian boxând in tara noastra.

*Multe promisiuni si o placheta*

Pe lânga promisiunile de sustinere pe care Lucian le-a mai auzit si cu alte ocazii, campionul a primit de la Roberta Anastase placheta presedintelui Camerei Deputatilor. „Daca eu, ca femeie, m-am trezit la cinci dimineata sa vad cum se desfasoara un meci de-al lui si am rezonat, imi inchipui ca fiecare dintre dumneavoastra, mai ales barbatii, ati simtit acea batalie cu tot sufletul”, a spus Anastase. Dincolo de placheta si vorbe frumoase, lui Lucian nu i s-a oferit insa nicio asigurare ferma privind organizarea unui meci la Bucuresti. „Mi-au dat o placheta. Ati ascultat si dumneavoastra, ca o sa incerce sa faca tot posibilul. Aceleasi promisiuni”, a spus Bute.

*Obreja: “Are stofa de politician“*

Cu toate ca Obreja sustine ca Bute “are stofa de politician”, vedeta Interbox-ului a declarat ca nu-l intereseaza politica. Nici acum si nici pe viitor. “Ma concentrez pe antrenamente si pe cariera mea. Urmaresc fenomenul politic, am citit in presa disputele care s-au iscat in Parlament, din cauza faptului ca TVR nu a difuzat meciul meu, dar nu ma intereseaza o cariera politica”, a afirmat Lucian, precizând ca, pâna in prezent, nu a primit nicio oferta din partea vreunui partid. In context, Rudel Obreja le-a dat un sfat politicienilor care ar fi tentati de o lupta cu pugilistul român: “Chiar daca nu este de stânga, Lucian loveste bine cu stânga”.

ANA-MARIA LUDATSER

Ultimele stiri

  • Masajul cranian: mai mult decât relaxare – cum susține creșterea părului și combate stresul zilnic
  • Dilema caprei
  • Ups, Orban a făcut-o din nou!
  • O zi din viața unei campioane mondiale la 10 ani: Ilinca Bendeac, simbol al excelenței în dans, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Crin Antonescu iese la atac: „Băsiștii și post-băsiștii „rezişti” fac scandal la catafalcul cu onoruri de stat”/Ce îi reproșează lui Nicușor Dan
  • Rafalele violente de vânt din Grecia au blocat în porturi feriboturile care merg în insule populare vizate de turiști
  • 11 ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu: Ce s‑a întâmplat cu autorii Dosarului ICA
  • Criză în coaliție. Conducerea PSD, convocată în ședință/Ce a anunțat Grindeanu
  • Nicușor Dan a semnat decretul privind demisia vicepremierului Anastasiu. S-a întâmplat la aproape două săptămâni de la anunțul său că pleacă din Guvern
  • Trump s-a răzgândit! Spune că va întâlni cu Putin şi fără ca liderul rus să promită că va discuta cu Zelenski: „Voi face tot ce pot pentru a…”
  • Exit mobile version