In relatia cu Adrian Paunescu, eu am fost porc!

In ultimii 40 de ani si in urmatorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hârtiei au avut si vor avea mârlania sa-l faca porc pe Adrian Paunescu. Scaietii si estropiatii pixului n-au putut si nu vor putea sa accepte ca Paunescu e o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e inmiresmata de tropotul si de ispitele imposibil de tradus in limba mohorâtilor de profesie. In relatia cu Paunescu, eu am fost porc! Prima data, l-am intâlnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre altii, Marius Georgescu (Dumnezeu sa-l odihneasca!) si Ovidiu Ioanitoaia. Cu vreun an inainte, ne zgâriaseram in presa — „National” contra „Sportul românesc” — pe o tema minora, iar eu amestecasem in polemica anticomunismul, comunismul si alte izmeneli de scaparici mucos. Paunescu m-a luat, intâi, la fragezit. „R.I.B., acest… (aici renunt, ca a zis ceva laudativ, n.m.) si-a facut o meserie din a-l injura pe Adrian Paunescu!”. Dar totul era pe baza de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rau la temelie, daca nu ma scoteam cu o replica pregatita de-acasa. Azi recunosc ca asa a fost, desi, dupa tocsou, le-am povestit prietenilor ca am fost spontan. „Maestre, eu v-am injurat, dar nu mi-a trecut vreodata prin cap sa dau jos din biblioteca volumele dumneavoastra imbracate in coperti negre!”. Ioanitoaia a zâmbit. Si m-a salvat. Paunescu a preluat si a inmultit reactia prietenului sau. Râdea. Se imblânzise. Dupa aia, m-am mai lecuit de febra anticomunista, cel putin in raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Exista doua diferente intre odele lui Paunescu pentru Ceausescu si omagiile aduse lui Basescu de nevolnicii din banda lui Patapievici. Paunescu scria despre seful statului cu talent si sub dictatura. Si-acum sa va spun de ce am fost locatar al cocinei in relatia cu Paunescu. In urma cu vreo doua toamne, ma certasem cu un personaj de neevitat al scrâsnetului contemporan, iar maestrul m-a descris mai frumos decât meritam in trei ziare („Fanatik”, „Ring” si „Flacara lui Adrian Paunescu” — le-am insirat ca sa nu credeti ca mai si mint, dupa ce ca ma dau mare!). La ceva timp dupa aparitia articolelor, târ-târ telefonul. Am vazut numarul. Celularul nu mai târâia. Reverbera. „Trebuie sa ai o rubrica in «Flacara lui Adrian Paunescu»! Eu n-am bani sa-mi platesc colaboratorii, dar am un nume si putina glorie!”. Neavând-o pe-asta cu gratisul, cautam o formula sa ma eschivez. Paunescu, tumultuos cum il stiti, nu-si propusese sa ma si asculte, nu-si inchipuia ca poate fi refuzat. „Mâine, la 12, astept 50 de rânduri pe ce tema vrei tu. Ba nu, 80 de rânduri!”. Mie imi ies doua carti din 80 de rânduri, asa ca a doua zi nu i-am mai raspuns la telefon. Dupa câteva luni, m-a iertat. In preajma lui 20 iulie, din nou târ-târ. De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu ca te apreciez! Poimâine e ziua mea. Te astept!”. Când s-a facut „poimâine”, eram la mare si iarasi i-am dat teapa. L-am rugat pe Horia Ivanovici sa inventeze o scuza. Astazi, mi-as dori ca acest articol sa apara in „Flacara lui Adrian Paunescu” si sa aiba 80 de rânduri.