AcasăOldBasescu se serbeaza la TV

Basescu se serbeaza la TV

La implinirea a 59 de ani, Traian Basescu isi face „cadou” o emisiune – Nasul de la B1. Desi, in mod firesc, pe actualul sef al statului nu-l mai asteapta nicio campanie electorala, Basescu isi petrece astazi, pentru prima data in public, ziua de nastere.

In avanpremiera aniversarii prezidentiale, doar democratii i-au urat de bine lui Traian Basescu.
Sever Voinescu: „Multi ani sanatosi. Sa ramâna asa cum il cunosc eu ca este si, incepând cu 2015, sa fie un fost presedinte fericit ca si-a putut realiza cele mai importante obiective politice”.
Silviu Prigoana: „Ii urez traditionalul «La multi ani!» asa cum ar trebui sa-i ureze orice cetatean”

*Adversarii nu se inghesuie la urari*

In schimb, nici macar ceasul aniversar nu i-a „inmuiat” pe adversarii sefului statului, care au preferat ori sa se abtina, ori sa-i ureze dusmanului doar cu subinteles.
Victor Ponta: „Nu-i urez nimic!.
Madalin Voicu: „Ce sa-i urez? Ce, el m-a felicitat pe mine de ziua mea? Ii amintesc doar ca trebuie sa tina cont de oameni. Daca ar fi sa-i fac o urare, nu ar fi din suflet”.
Radu Mazare: „Sa-i dea Dumnezeu dupa suflet!”.
Mircea Diaconu: „Sa fie sanatos!”.
Baiat de baiat s-a dovedit a fi Bodo, fostul ginere al lui Traian Basescu. Desi a divortat de Ioana, solistul de la Proconsul ii doreste fostului tata-socru „La multi ani! Multa sanatate si tot binele din lume”.

*Petreceri in familie*

Cu exceptia anilor in care ziua sa de nastere a picat in plina campanie (situatie in care actualul sef al statului aniversa prin fabrici si uzine), Basescu a preferat petreceri anonime, in familie. Eventual si cu niste buni prieteni, dar fara nicio anvergura publica. Unele dintre aniversari au avut loc pe malul marii atât de iubita de fostul marinar de cursa lunga. Mai exact, in vila de protocol de la Neptun, pusa la dispozitia presedintelui. n

*Iliescu, cel mai tare aniversat*

Dornic in general sa straluceasca si sa ia fata tuturor, Traian Basescu da dovada de o de-a dreptul surprinzatoare discretie atunci când vine vorba de ziua sa de nastere. Domeniu in care cel mai tare din parcarea politica dâmboviteana a fost si ramâne Ion Iliescu – beneficiarul tarafurilor, cosurilor de trandafiri rosii si pupaturilor unor adevarate cohorte de doamne si domnite. Mai modest decât Iliescu, dar mai dornic totusi decât Traian Basescu de a-si sarbatori in public etatea, s-a aratat a fi Emil Constantinescu – care punea si el de o „Zi a Portilor Deschise” pe 19 noiembrie, data nasterii sale.

SIMONA BĂDULESCU / ANA-MARIA LUDATSER

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger