AcasăOldMaestrul Gheorghe Dinica, „jelit” de motanul Bundy

Maestrul Gheorghe Dinica, „jelit” de motanul Bundy

Titan al teatrului si filmului românesc, Gheorghe Dinica si-a dedicat cea mai mare parte a vietii profesiei de actor. Desi era un burlac convins, la vârsta deplinei maturitati a facut pasul cel mare: s-a casatorit cu femeia care, asa cum marturisea chiar el, i-a adus echilibrul si i-a facut ordine in viata.

La aproape un an de când maestrul a plecat in turneul sau fara sfârsit, Gabriela Dinica a acceptat sa depene amintiri despre marele actor:

*„Nu stiam cine e Dinica”*

„Cea mai mare realizare a vietii mele a fost casatoria cu Gheorghe Dinica. Am trait multa vreme in strainatate si, când am revenit in tara, l-am cunoscut la o masa. Am schimbat numerele de telefon si a inceput sa ma sune. Ne cunosteam de doua zile când mi-a dat prima intâlnire, dupa colt, la Scala, unde se tinea premiera de gala a filmului «Terente». Mi-a adus o floare, dar mi-a cerut s-o bag in geanta. Când am dat coltul, s-a facut coridor. Il tin minte si acum pe Fanus Neagu, care i s-a adresat lui Gheorghe: «Ce-i, ma, Dinica, tu, care apari mereu singur la premiere, vii acum cu o doamna asa draguta?». Ne-am asezat la balcon si oamenii din sala intorceau capul sa ne vada. Apoi, relatia noastra a evoluat. Aveam o casuta la Câmpulung si l-am invitat acolo, iar el s-a simtit dator sa ma duca undeva, in vacanta. M-a dus in Covasna, acolo m-a si cerut de sotie, la o luna si jumatate de când ne cunosteam. Nu am acceptat de la inceput. Inca nu realizam cine e Dinica… De altfel, incepuse mai devreme tatonarile. Venea cu povesti de genul: «Am visat azi noapte ca ne casatoream, oare, ce sa insemne asta? Crezi ca n-o sa ne casatorim?»”.

*„Nu era omul marilor declaratii”*

“Când i-am spus ca as vrea sa vad unde sta – povesteste Gabriela Dinica – si-a zugravit apartamentul, a facut curatenie generala, a aruncat televizorul vechi… Era foarte ordonat… Si nu-i placeau lucrurile artificiale, zorzoanele. Nu voia sa-mi vopsesc parul, sa ma machiez, sa port cercei. Când l-am intrebat de ce m-a ales tocmai pe mine, dintre atâtea femei, mi-a raspuns: «In primul rând, pentru ca esti ardeleanca». Pe la sfârsitul lui ianuarie, am vazut pe coperta unei reviste o poza cu Gheorghe, iar titlul era: „Gheorghe Dinica s-a insurat!”. A fost foarte simpatic atunci: „Gabi, daca presa a scris, hai sa nu ne facem de râs”. Desi mai fusesem casatorita de trei ori, aveam 50 de ani, aveam deja si o nepotica, i-am raspuns: „Da, ma, o facem!”. Si am trait fericiti 15 ani. Nu era zi in care sa nu-mi aduca o floare, de obicei, un crin imperial. Dar cele mai emotionante daruri pe care mi le-a facut au fost trofeele lui, pe care mi le aducea in perioada când imi facea curte, impachetate in hârtie de ziar.” Gabriela Dinica a trait cei mai frumosi 15 ani alaturi de sotul sau. Azi traieste cu amintirea. Si cu lacrima.
Pisoiul credincios Bundy a fost motanul preferat al lui Gheorghe Dinica. De când si-a pierdut stapânul, obisnuieste sa stea pe comoda, lânga poza lui. De fiecare data când Gabriela Dinica se intoarce de la cimitir, Bundy vine lânga ea, de parca ar sti unde a fost. Cea care il mai consoleaza este Puka, o pisica siameza care s-a nascut chiar in ziua in care marele artist a inchis ochii pentru totdeauna.

Gabriela Hurezean

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
138 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger