AcasăOldNorocel a „atentat” la presedinte

Norocel a „atentat” la presedinte

Un jurnalist moldovean era cât pe ce sa-i razbune pe colegii de breasla insultati, de-a lungul vremii, de Traian Basescu. George Norocel Harabagiu este numele eroului.

Conform agentiilor de presa, microfonul lui Norocel a avut ghinionul, ieri, sa intre in contact cu seful statului. Din greseala, dupa cum se specifica in stire. Concret, agentiile au povestit cum Traian Basescu a fost lovit (usor de microfonul ziaristului, in timp ce amândoi sareau peste un sant aflat in zona localitatii Doljesti (Neamt). Contactat de ziarul “National” pentru a afla cum a fost cu “atentatul”, Harabagiu ne-a declarat ca, desi a existat un mic incident, presedintele nu a fost atins. “I-am pus o intrebare. In timp ce-mi raspundea, seful statului a sarit peste un sant. Am vrut sa sar odata cu el, dar am alunecat. Atunci microfonul s-a dus spre fata presedintelui, dar nu l-a atins. El s-a ferit si chiar a zâmbit. Oricum nu-l loveam”.

*“Promit sa nu mai sar santul odata cu Basescu”*

Revenind la stirile referitoare la incident, acestea difera, in ele mentionându-se in mod special neplacerea resimtita de presedinte: “In acel moment, Basescu s-a intors spre ofiterii SPP intrebându-i «ce faceti mai? »”. Revenind acum la Harabagiu, trebuie spus ca acesta sustine sus si tare ca pe inregistrarea facuta de cameramanul sau nu apare reprosul adresat SPP-ului de catre presedinte. Mai mult, jurnalistul afirma convins ca ofiterii insarcinati cu paza sefului statului s-au purtat ireprosabil cu el, motiv pentru care tine sa le multumeasca in mod expres: “Nu m-au bruscat, nu s-a intâmplat nimic. Au demonstrat ca au si creier, nu numai muschi. Nu m-au impiedicat sa-mi fac meseria de jurnalist”. Desi intâmplarea de ieri l-a transformat pe Norocel intr-o mica vedeta, acesta nu pare interesat de o “dubla”. “A fost o experienta interesanta, dar promit sa nu mai sar santuri odata cu Basescu” – se angaja, solemn, Harabagiu, ieri.

*Cine este George Norocel Harabagiu*

Fost corespondent al Antenei 1, George Norocel Harabagiu lucreaza in prezent la postul local de televiziune TVM, patronat de un cunoscut pesedist, Iulian Ţocu. Acum doi ani, in 2008, Harabagiu era angajatul pedelistului Gheorghe Stefan (Pinalti) la postul de televiziune concurent UNU TV.

*Patanii prezidentiale*

*„Gaozarul”*
Cu patru ani in urma, mai exact pe 6 octombrie 2006, Traian Basescu l-a facut “gaozar” pe ziaristul Ovidiu Zara. “Nici pâna-n ziua de azi nu si-a cerut scuze” – nota Zara, pe blogul sau, la implinirea unui an de la incident. Devenit celebru odata cu eticheta, jurnalistul a anuntat, in 2007, ca vrea sa inregistreze marca “gaozar”.

*“Ţiganca imputita”*
Ziua de 19 mai 2007 (data referendumului referitor la suspendarea presedintelui) a marcat nasterea unei alte ziceri prezidentiale de larg rasunet: “tiganca imputita”. De apelativ a beneficiat tot un reprezentant al mass-media, reporterul Antenei 3, Andreea Pana, despre care Traian Basescu ar spune si astazi ca l-a agresat cu intrebari enervante in timp ce-si facea cumparaturile la un hipermarket.

*“Vin la tine sa o facem”*
Veterana la Antena 3, spre deosebire de colega Pana, Sorina Matei a fost si ea victima raspunsurilor batjocoritoare aruncate de Traian Basescu presei. Aflat la Branesti, Basescu a fost intrebat de jurnalista daca, odata ajuns la Bucuresti, va face o declaratie referitoare la rezultatul motiunii de cenzura gândita sa-l darâme pe premierul Tariceanu. “Sigur, vin direct in birou la tine sa o facem” – a sunat, cu vadita intentie jignitoare , raspunsul prezidential.

Adelina Ionicel

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
189 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger