Sa parasesti Japonia, o tara super-civilizata, pentru a te stabili in România, o tara care mai are mult pâna la capatul tunelului, e destul de ciudat. Sa te mai si faci actrita, in tara in care marii artisti fac foamea, e si mai ciudat.
Kana Hashimoto s-a mutat in România când avea 18 ani. De atunci, a mai plecat in tara natala doar in vacante sau de Revelion. Acum, pentru ea, „acasa” e in Bucuresti, intr-un apartament de bloc, la etajul 7.
*„Niste copii au aruncat cu pietre in mine”*
Avea doar 5 ani când tatal ei, care are afaceri aici, a adus-o in România. De atunci, Kana si-a petrecut vacantele pe plaiul mioritic, desi, in sinea ei, visa sa ajunga un regizor de talia lui Spielberg, la Hollywood. Prinzând drag si de filmele europene, l-a anuntat pe tatal ei ca vrea sa studieze la Paris. „Nu pot sa te las singura, esti prea mica” – i-a spus tatal si a adus-o la Bucuresti: „Am intrat la actorie, aveam colegi minunati, era lumea noastra mica, in care ma simteam foarte bine. Atunci, in 1993, nu mai era comunism in România, dar vedeam ca e greu, nu se gasea nimic, trebuia sa stau la cozi, la carne, lapte. Dar la vârsta aceea, totul ma amuza. Cel mai greu m-am acomodat cu preturile, nu intelegeam ce mi se spune, vânzatoarele imi scriau sumele pe hârtie. Pe atunci, nu erau atâtia asiatici in Bucuresti. O batrânica si-a facut cruce când m-a vazut. Niste copii au aruncat cu pietre in mine, de pe bloc, n-am iesit o saptamâna din casa, de frica.”
*„Mi-ar fi mai teama sa ma marit cu un japonez”*
La 23 de ani l-a cunoscut pe Felix Unteanu, unul dintre motivele principale care au determinat-o sa ramâna in România. „Prin vorbe m-a cucerit – spune Kana zâmbind – si nu, n-am avut nicio retinere sa ma marit cu un român. Mi-ar fi mai frica sa ma marit cu un japonez, pentru ca m-am obisnuit aici. Respectam si traditiile japoneze, si pe cele românesti. Cei doi copii ai nostri sunt botezati dupa religia ortodoxa, iar eu am invatat sa gatesc chiar si mâncarea specifica, pentru ca sotul meu tine posturile. Stiu sa fac si sarmale, si ciorba de burta.” In timp ce vorbim, soseste din parc prâslea, Andru Kou, in vârsta de un an si jumatate. I-a adus mamei un trandafir. Cu micutul in brate, Kana imi povesteste despre rolurile pe care le-a jucat in „Boabe de roua pe frunza de lotus in bataia lunii”, „Turandot”, „Demonul rosu” si ,,Iubiri interzise”, in care joaca acum, la National. Se aude cheia in usa, sosesc mama Kanei si baietelul mai mare, Toma Kai. Pentru ca Toma trebuie sa plece cu mama la karate, ne luam ramas bun in stil japonez: Sayonara!
Gabriela Hurezean
