Cauta

Secretul numirii lui Gica Hagi la Galatasaray

*Afacere de 20.000.000 €!*

Dupa trei ani de inactivitate ca antrenor, Gica Hagi revine pe banca tehnica. In acest interval, el s-a ocupat de academia care-i poarta numele, de afaceri imobiliare si de administrarea hotelului Iaki din Mamaia. Oferta celor de la Cim Bom nu este una fantastica, in jur de 1,5 milioane de euro pe sezon, spre deosebire de predecesorul Frank Rijkaard, care incasa de trei ori mai mult.

Astazi, de la ora 15.30, in cantonamentul de la Florya, Hagi (45 de ani) va semna contractul cu Galatasaray, un angajament valabil pentru un sezon si jumatate, desi “Regele” – plecat inca de ieri in Turcia – ar fi vrut inca un an in plus. La eveniment va participa si fostul coechipier, turcul Tugay Kerimoglu, care ii va fi secund.

*Lovitura de marketing*

Baskanii de la Galata incearca sa stopeze falimentul gruparii din Istanbul, in acest moment clubul având datorii de peste 100 de milioane de euro. Ideea cu Hagi a fost simpla: o lovitura de imagine si marketing agresiv, la fel cum s-a incercat si cu Fatih Terim, alt personaj cu priza la fani, cu doar o zi inainte. Prin numirea lui Hagi, unul din marii sponsori din Turcia va contribui cu 20 de milioane de euro.

*Pace in vestiar, entuziasm in tribuna*

De asemenea, numarul tricourilor vândute cu numarul 10 si cu numele românului pe spate vor creste ametitor, in timp ce media de spectatori va fi din ce in ce mai mare. De notat ca Galata este acum pe locul 9, la opt puncte de liderul Bursaspor, si fanii si-au pierdut rabdarea, astfel ca nu sunt interesati sa mai mearga pe „Ali Sami Yen“. Si jucatorii sunt nemultumiti, mai ales brazilianul Elano si turcul Arda Turan, aflati in razboi cu fostul antrenor, Frank Rijkaard. Baskanii au incercat sa-i linisteasca pe jucatori anuntându-i ca odata cu venirea lui Hagi se vor rezolva toate problemele.

*Duminica e marele derby: Fener – Galata*

Site-urile ziarelor de sport din Turcia erau ieri in delir dupa anuntarea revenirii lui Hagi, titrând: „Vine legenda!“ ori „Maradona din Carpati, din nou la Galata“. Interesant e ca duminica, de la ora 20.00, are loc derby-ul cu Fener, un meci extrem de asteptat in Turcia. Cu Hagi antrenor, Galatasaray a invins-o pe Fenerbahce cu 5-1 in ultimul derby jucat cu Gica pe banca tehnica, in primavara lui 2005.

6 antrenori au condus Galatasaray dupa plecarea lui Hagi, in 2005: Eric Gerets (Belgia), Karl-Heinz Feldkamp (Germania), Cevat Güler (Turcia), Michael Skibbe (Germania), Bülent Korkmaz (Turcia) si Frank Rijkaard (Olanda).

Flavius Dobrescu

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version