AcasăOldCum a pierdut Gigi 5 milioane de euro

Cum a pierdut Gigi 5 milioane de euro

In momentul in care se batea palma cu Mitica Bucsaru pentru aducerea celor mai reprezentativi jucatori de la Unirea Urziceni, Gigi Becali anunta ca nimeni nu mai poate sta in fata ros-albastrilor in lupta pentru titlu. Dupa etapa a 11-a, trupa lui Lacatus e la 7 puncte de liderul Otelul si a pierdut derby-ul cu Dinamo.

Povestea incepe in urma cu cinci ani, atunci când patronul din Ghencea i-a oferit lui Dumitru Bucsaru mai multe hectare de teren in localitatea 1 Decembrie, acolo unde patronul Unirii urma sa construiasca un cartier rezidential. Bucsaru nu a platit toti banii, 4 milioane de euro reprezentând suma pe care acesta trebuia sa i-o returneze in momentul in care casele incepeau sa se vânda. A venit criza si apoi situatia financiara precara de la Unirea, iar Bucsaru s-a vazut nevoit ca, in contul datoriei, sa-i dea pe cei 7 jucatori.

*”Regret ca i-am luat pe cei de la Urziceni”*

Nici unul nu se mai afla acum pe placul lui Becali, cu exceptia lui Ricardo. „Cel mai mult m-a enervat Apostol. Ce facem, talente pe teren?! El i-a facut cadou meciul lui Dinamo, a fost aliatul lui Borcea. L-am vazut asa si in meciul cu Sportul. Pai, ce e asta? Probabil ca este vorba de un complex de inferioritate pe care il are sau poate se crede prea bun. Apostol si Bilasco? Când ii vad pe gazon, imi pare rau ca am luat jucatorii de la Urziceni”, se vaita latifundiarul din Pipera.

*Salarii babane si prime de instalare*

„Dar când il vad pe Ricardo, imi schimb parerea. Cine e fotbalist, ramâne la Steaua, cine nu, la echipa a doua!”, spune Gigi, confirmând faptul ca brazilianul e singurul care a facut pâna acum fata rigorilor din Ghencea. Alaturi de cele 4 milioane pierdute, patronul din Ghencea s-a „ars” si cu contractele babane ale celor 7, toate fiind peste 100.000 de euro anual. In plus, fiecare dintre ei a avut promisa si prima de instalare, doar Galamaz incasând toata suma. Problema conducerii din Ghencea e si faptul ca majoritatea jucatorilor veniti de la Unirea trece de 29 ani, vârsta la care e greu de crezut ca pot fi vânduti pe sume serioase.

*Cei 7 „magnifici”*

Iulian Apostol (30 de ani)
atacat violent de Gigi Becali dupa meci

George Galamaz (29 de ani)
a pierdut postul de titular in fata lui Gardos

Marius Bilasco (29 de ani)
criticat de patron pentru lipsa de eficacitate

Pablo Brandan (27 de ani)
introdus abia pe finalul meciurilor, plimbat pe diverse posturi

Marius Onofras (30 de ani)
prinde rar lotul de 18

Lucian Marinescu (28 de ani)
catastrofal in meciul cu Dinamo, atât cât a jucat

Ricardo Gomes (29 de ani)
evolutii apreciate, pe placul lui Gigi Becali

Flavius Dobrescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
93 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger