Fraza „ce sportivi avem, iar noi scriem despre niste scârbe de fotbalagii” nu o veti vedea vreodata sub semnatura mea. Nu ma voi lua nici de ziaristii care
l-au sublicitat pe adversarul lui Bute, desi numai un adversar slab nu era Brinkley. Un bun boxeur trebuie sa fie, in primul rând, un excelent incasator. Brinkley a primit un potop de buzdugane si se tot ridica. Gânditi-va ca si marele „nostru” (de ce e al nostru, cât am investit in el?) campion a terminat meciul cu pometii tumefiati. Un fraier nici macar nu l-ar fi atins. Voi trece, insa, peste malitiile presei, pentru ca avem contestarea in fisa postului. Ce-au facut, insa, Doroftei si Francisc Vastag mi se pare inacceptabil. De la Vastag, cel putin, nu ma asteptam sa-l invidieze public pe Bute si nu pot invoca, in cazul lui, josnicia româneasca. Doroftei avea antecedente. Pe simpaticul (pâna la un moment dat) bondoc il despart destule de Bute. Aici intra banii, diferenta de burse pentru care au boxat cei doi, dar si tot ceea ce tine de imagine. Doroftei e un baiat simpatic de cartier, care n-a incercat niciodata sa se dezminta. Bute a evoluat. Daca te nimeresti in liftul dintr-un building de birouri si-l vezi pe Bute in costum, pe urma il auzi si cum se exprima, te intrebi la ce firma de consultanta lucreaza. In ring, Doroftei parea un pitbull, o butelie pe rotile care inainta si nu te puteai feri de explozie. Bute e inalt, suplu si are o deschidere a bratului cât arcul din care tâsneau sagetile lui Robin Hood. Desi nu-mi place sa le zic pe numele mic unor oameni care nu-mi sunt apropiati, lui Bute ii voi spune „Gentleman Lucian”. Prima amintire despre box o am de la 7-8 ani, când televiziunea a difuzat filmul „Gentleman Jim”, cu Errol Flynn in rolul lui James Corbett. Pelicula fiind produsa pe vremea cinematografiei romantice si maniheiste, va dati seama ca Errol Flynn nu putea interpreta un smardoi de strada. Bute chiar aduce cu „Gentleman Jim”, primul campion mondial cu manusi.