„E vremuri cacacioase, dar macar copilasii nostri s-o duca mai bine”. Prima data am auzit porcaria asta când m-a facut statul român pionier, la Muzeul de Istorie, in 1978. Se amageau parintii, intre ei. Din anii ’80 pâna la revolutie, expresia cu pricina o scapau toti esuatii in care crestea curajul dupa ce beau un sprit si ascultau Europa Libera. In decembrie ’89 a fost clar: astia mici chiar se vor realiza, nu-i mai impiedica nimic. Au mai trecut 20 de ani. Rezultatele sunt incurajatoare. Copiii de securisti au ajuns oameni de afaceri si Adelinele vedete. Viitorul ne sta in fata. Pensionarii care-l injurau pe Ceausescu fiindca nu dadea caldura se milogesc azi de administratorii de bloc sa amâne insinuarea agentului termic, iar descurcaretii care se lipesc de nasi bengosi isi fac vacantele la Monte Carlo. Dar nici macar baietii cu oarecare situatie nu se pot bucura de avutia lor. Sunt mai multe case sparte de hoti decât militieni. Aici includ si neamurile vigilentilor cu epoleti. La mine in bucatarie a intrat un ciorditor, alaltaieri. A „speriat” laptopul sotiei si 7 milioane, cât avea ea in portofelul lasat pe masâ. Dincolo de paguba, stiti ce inseamna asta? Ca te certi la serviciu si-ti inmultesti dusmanii, pe urma te innamolesti prin trafic, iar acasa gasesti frica, in loc de siguranta si intimitate. Comunismul abia acum a invins: oricât ai câstiga, nu-ti mai apartine nimic.