Cauta

Tricolorii truditori si neinzestrati

Pe o vreme cum gasesti la Paris doar in iulie, pe Stade de France s-au adunat 80.000 de spectatori. Cu 45 de minute inainte de joc, insa, tribuna era goala, te simteai ca pe Dinamo. La masa presei, la fel de pustiu. Ziaristii francezi ajunsesera, dar mâncau vremea si ce mai gaseau pe platouri in sala de conferinte. Fara exagerare, sunt mai fursecari decât noi. Nici românii, turisti cu ocazia meciului sau pripasiti pentru o perioada mai lunga la Paris, nu si-au dezmintit reputatia. Vin cu un exemplu. Un conational te roaga sa-i faci rost de un bilet. I-l procuri, cu 25 de euro. El nu-ti spune ca mai are inca unul si il vinde pe cel adus de tine cu 50 de euro, unui algerian. Ii ceri sa-ti plateasca datoria, iar el iti raspunde, vexat, „ce, ma, nu-ti dadeam io 25 de euro? Dar nu vrei sa-ti vând, cu un pret bun, un gipies sau o plasma, de ciordeala?”.
Echipa noastra a demonstrat ca are dorinta si speranta. I-ar mai trebui forta, curaj si o aschie din glezna lui Hagi. Ca sa scoatem un rezultat bun, mai aveam nevoie si de inca doi-trei Chivu. Chiar daca nu s-a sincronizat cu Mirel Radoi, la primul gol, Cristian Chivu, strategul cu spirit de samurai, a impresionat din nou. Franta te bate cu stadionul, cu Marseilleza, cu aroganta si cu salariul lui Benzema. Acesta n-a prins cea mai fericita zi, dar mingea zâmbeste recunoscatoare de fiecare data când o vrajeste el. Lipsa de inspiratie a lui Benzema a fost compensata de reusitele unor mari fotbalisti precum Nasri, Valbuena sau Clichy, fundasul cu nume de suburbie pariziana. Valbuena l-a intors pe Rat de i-a strâmbat coloana. Sansa ambasadorului nostru la Donetk era sa-l arunce in reclamele cu GDF (Gaz de France) Suez, firma care ne rupe si pe noi, iarna, cu facturile. O prajitura am fi putut mânca, totusi, pe Stade de France, daca inscria Sapunaru, iar arbitrii portughezi nu se apucau sa-i intremeze pe amfitrionii nostri cu un gol din ofsaid, tocmai când acestia incepusera sa se ofileasca.
Dincolo de dispretul pentru fluiericii pungasi care au jefuit niste amarasteni, nu avem voie sa trecem peste minusurile noastre. Stam prost la capitolul inzestrare. Oricât ai trudi, oricât ai fi de ordonat, daca nu ai calitati tehnice, nu reusesti nimic.

Ultimele stiri

  • Inteligența artificială ne crește copiii. Și noi ne uităm în altă parte
  • Cum să-ți construiești un ritual de sănătate dimineața: Startul ideal pentru minte și corp
  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Exit mobile version