AcasăOld“Si-a luat adio de la noi, apoi a murit!”

“Si-a luat adio de la noi, apoi a murit!”

Pentru majoritatea celor care au cunoscut-o pe Elena Basescu sau tanti Jenica, asa cum era strigata in cartier, moartea acesteia nu a fost surprinzatoare. Mama presedintelui a tinut cu orice chip sa isi ia adio de la toti cei pe care i-a iubit si i-au fost alaturi in ultima perioada a vietii sale.

Peste o suta de persoane au trecut, ieri, pragul “Catedralei Marinarilor” (biserica “Sfintul Ierarh Nicolae”, n.r.) din Constanta, pentru a-i aduce un ultim omagiu Elenei Basescu. La capa­tiiul femeii au stat mai tot timpul nepoatele sale, Ioana si Elena Basescu, dar si persoane apropiate. Reporterii “National” au descoperit ca Elena Basescu, in ciuda faptului ca era foarte slabita, a tinut cu orice chip sa-i vada pentru ultima data pe prietenii ei dragi. “Dupa ce a iesit din spital, ne-am intilnit si am stat de vorba vreo 30 de minute. O tineam de mina si tremura toata. Mi-a zimbit, dupa care m-a pupat pe obraz, de parca stia ca o sa se duca. Am izbucnit in lacrimi”, a marturisit Gherghina Cenusa, o femeie trecuta de 60 de ani. Batrina a mai povestit ca Elena Basescu si-a luat adio de la fiecare vecin in parte, oameni cu care si-a petrecut batrinetile, dupa ce Traian Basescu a devenit politician. “Ne vizitam cu totii aici in bloc. Eram ca o familie si ne cunosteam toate problemele. S-a simtit tare singura dupa ce a murit Dumitru, tatal lui Traian. Baiatul ei o vizita mai rar, desi tinea mult la ea. Cind trecea pe aici, aducea cu el si multe televiziuni. Iesea balamuc atunci, pentru ca toti vroiau sa-l vada si nu se potolea multimea pina nu intervenea politia”, a mai marturisit vecina Elenei Basescu. Batrina spune ca ultima intilnire cu mama presedintelui a marcat-o profund. “Am fost foarte impresionata, pentru ca a vrut sa-i vada pe toti pentru ultima data. N-a fost vecin de aici din bloc, cu care sa nu vorbeasca. Si-a luat adio de la noi, apoi a murit”, a mai spus Gherghina Cenusa.

Trupul neinsufletit al mamei lui Traian Basescu va fi inmormintat, astazi, in jurul orei 10.00, in Cimitirul Central din Constanta.

Razvan Dumitrescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
69 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger