AcasăOldPonta le face, Geoana le trage

Ponta le face, Geoana le trage

Dupa ultimul sau esec rasunator (cel inregistrat la congresul PSD), Mircea
Geoana s-a repliat cuminte in ultima lui reduta politica – sefia Senatului. Desi nici nu sufla, pentru a nu atrage atentia dusmanilor dinauntru sau dinafara partidului sau, ghinionul nu-l iarta pe fostul nr.1 si prezidentiabil al PSD.
Concret, pedelistii au revenit asupra intentiei de suspendare a lui Mircea Geoana din fruntea Senatului. Nu pentru ca Geoana
s-ar fi facut vinovat de ceva in ultima vreme, ci pentru ca urmasul lui la tronul PSD-ului, impetuosul Victor Ponta, s-a apucat sa zgindare PDL-ul cu suspendarea lui Traian Basescu (nu ca asta nu le-ar conveni unora dintre democrati, dar ma rog). Sau, altfel spus, Ponta da si Geoana crapa. Sau ar putea „crapa” daca anuntul PDL – intentionam sa reluam demersul de revocare a lui Mircea Geoana cind PSD va demara suspendarea lui Basescu – se dovedeste a nu fi o simpla amenintare aruncata in vint. Iar intentia chiar ar putea fi una serioasa cita vreme unii dintre pedelisti au si avansat numele lui Radu Berceanu pe post de inlocuitor al lui Geoana. Nu insa pe motiv de apreciere a talentelor de senator si politician ale lui Berceanu, ci ca parte dintr-o strategie menita sa destrame tripleta „BVB” (Blaga – Videanu – Berceanu), reunita mai nou in transeele partidului. Nu de alta, dar principiul „dezbina si conduce” isi pastreaza valabilitatea, indiferent de epoca.

(A.M.L.)

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
50 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger