Cauta

Trenul oligarhilor

Inainte de revolutia bolsevica din 1917, aristocratii rusi se suiau in tren la Moscova si coborau la Nisa, pe Riviera Franceza. Locul aristocratilor de odinioara (morti sau saraciti) a fost luat de oligarhi, care nu au intotdeauna chef sa zboare cu avionul. Motiv pentru care Caile Ferate Ruse au relansat legatura feroviara directa cu Coasta de Azur.

Joi dupa-amiaza, o orchestra interpreta cintece frantuzesti si rusesti pe unul dintre peroanele garii Belorusski din Moscova, iar un grup de mimi impartea baloane colorate calatorilor care se urcau in expresul de Nisa si celor veniti sa-i conduca. Aceasta legatura feroviara, care a fost creata in parteneriat de RZD (caile ferate ruse) si SNCF (caile ferate franceze), le reaminteste nostalgicilor de „vremurile bune de odinioara” ale Orient Expresului si ale altor trenuri de lux. Nu intimplator, pentru ca in cele doua vagoane-restaurant ale expresului Moscova – Nisa se serveste caviar (rusesc, bineinteles) si sampanie (evident frantuzeasca) la preturi pe masura pungii onoratei clientele. Dar cine isi permite un compartiment de 2400 de euro cu bar si cabina de dus nu are motive sa se zgirceasca. Dimpotriva, oligarhii de azi nu se uita la cheltuieli cind e vorba sa-si tina rangul. In plus, expresul, care trece prin Belarus, Polonia, Cehia, Austria Italia si Franta, face opriri suficient de lungi pentru amatorii de shopping la Varsovia, Viena, Innsbruck, Venetia si Milano. Pentru cei care nu-si pot permite sampanie si caviar, exista locuri mai la coada trenului, la clasa a II-a, cu 306 euro biletul. Si bere.
Ce e drept, termenul de expres e un pic impropriu, pentru ca viteza medie a acestui tren este de numai 70 de km/h. Asta insa nu pare sa deranjeze pe nimeni, pentru ca peste 90% din biletele pentru prima calatorie au fost vindute „dintr-un foc”.

Mircea Bujoreanu

Ultimele stiri

  • Europa se dă peste cap pentru Zelenski de teama unui nou conflict în Biroul Oval
  • Țepele de pe vremuri. La plajă, la restaurant, la discotecă
  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Exit mobile version