AcasăOldIncepe primul proces colectiv impotriva unei banci

Incepe primul proces colectiv impotriva unei banci

Mii de clienti ai bancilor din România sint in fierbere. Iar spiritele se incing din ce in ce mai tare cu fiecare zi, declansindu-se un adevarat razboi al nervilor intre banci si clienti.

Bancile nu vor sa renunte la “avantajele” de pe piata româneasca a creditarii, iar clientii spun ca s-au saturat sa fie furati prin dobinzi si comisioane ilegale. Iar scinteia care a aprins fitilul “razboiului” este tocmai Ordonanta de Urgenta 50/2010 privind contractele de credit ale consumatorilor.
Gheorghe Piperea este partener coordonator al Piperea si Asociatii si reprezinta grupul de clienti nemultumiti ai Volksbank România care vor sa deschida primele actiuni in instanta. “Ori se vor schimba contractele celor aproximativ 1.600 de clienti pe care ii reprezint, ori vom inainta actiunea in justitie”, ne-a declarat Gheorghe Piperea. In centrul intregului scandal sta dobinda de referinta la care apeleaza bancile si care “este un calcul ilegal intre EURIBOR si indicele de referinta interna al bancii, in loc de EURIBOR si atit”, explica avocatul. Mai mult, clientii nemultumiti solicita si sumele pe care le considera percepute suplimentar fata de prevederile contractului. „In trei saptamini vom depune in instanta o ordonanta pentru suspendarea platilor ratelor la credite, iar peste o luna vom demara actiunile pentru proces. Vreau ca oamenii sa stie ca pe timpul procesului nu se suspenda plata ratelor decit daca instanta emite o ordonanta de incetare a platilor. In cazul in care acest lucru nu se intimpla, oamenii isi vor plati ratele la banci normal. Dar, chiar si asa, daca plata ratelor va fi suspendata, la sfirsitul procesului oamenii vor trebui sa plateasca toate ratele pe care le datorau bancii inca de la intrarea in vigoare a ordonantei judiciare de suspendare a platii ratelor, mai putin sumele declarate ilegale prin hotarirea judecatoreasca”, spune Gheorghe Piperea.

*Care sint sansele de cistig?*

Bancherii se pling ca aplicarea Ordonantei 50 le-ar produce pagube de peste 600 de milioane de euro. “Aceasta paguba nu este realista decit daca toti clientii bancilor ar intenta procese. Ceea ce nu este cazul. Deocamdata vorbim doar de citeva mii de clienti ai bancilor, nu de milioane”, explica Piperea. Ce spera sa obtina clientii in urma procesului cu bancile? Printre altele rambursarea comisionului de risc perceput pe perioada desfasurarii creditului, a banilor primiti de banca in urma modificarii abuzive a dobinzilor sau ca urmare a calcularii in mod gresit a dobinzii. Totusi, care sint sansele clientilor in procesele cu bancile? „Protectia consumatorului spune ca sint 100% sanse de cistig. Eu sint mai rezervat, dar oricum sansele sint de peste 50%”, conchide Piperea.

*Clauzele ilegale sint “nule de drept”*

Ati semnat actul aditional si ati acceptat conditiile bancii (care nu respecta ordonanta 50)? Nu disperati, nu este totul pierdut.
Potrivit Protectiei Consumatorului, orice clauza din actul aditional care nu respecta ordonanta 50 va fi considerata “nula de drept”. Clientul va face o reclamatie la banca si una la ANPC in care anunta ca, desi a semnat actul, anumite prevederi nu respecta Ordonanta.
Daca nu ati primit notificarea privind actul aditional de la banca, trebuie sa stiti ca nicio institutie de credit nu va putea transforma acest lucru in “acceptare tacita”. Totusi, daca ati semnat deja si ati acceptat transformarea dobinzii fixe in dobinda variabila, nu se mai poate face prea mult.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
61 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger