Cauta

Politicienii se vind ca la piata

Incoltita de pesedisti pe tema votului dat la legea pensiilor (in lipsa cvorumului obligatoriu, dupa cum acuza social-democratii), Roberta Anastase lasa diplomatia la o parte si o spune pe sleau: v-ati vindut votul!

“Ati cerut bani ca sa nu plecati din sala. 127 de miliarde au cerut deputatii PSD pentru a vinde votul. Spuneti pensionarilor de ce i-ati vindut” – a acuzat, ieri, Roberta Anastase de la tribuna plenului. Facuta de un presedinte al Camerei Deputatilor, recunoasterea este o premiera absoluta in politica postdecembrista. Totodata insa, ea nu face altceva decit sa confirme cum se desfasoara cu adevarat lucrurile in subteranele puterii. Finala s-a jucat dupa ce Opozitia s-a trezit contestind votul dat la noua lege a pensiilor. Dar asta la citeva zile dupa. De ce, PSD-ul stie. Cert este ca, amenintata cu o plingere penala, Anastase nu a mai tacut. Si asta in timp ce pe salile Parlamentului se spunea ca ambitia pesedistilor de a dezgropa “scheletul” legii pensiilor este urmarea directa a dorintei lui Victor Ponta de a exploata la maximum o asemenea tema de imens impact popular.

*PSD a incalcat intelegerea*

Stiuta fiind situatia generala si practica parlamentara, cel mai probabil lucrurile au stat asa: PSD si PNL au profitat de locul in Opozitie pentru a se disocia de o lege atit de nepopulara.
Mai smecheri din fire sau mai pe faza, pesedistii au incercat sa obtina si niste bani pentru colegiile lor.
Dornici de profit dublu, tot ei au incalcat intelegerea si au sarit la gitul PDL-ului, determinind-o astfel pe Anastase sa deschida si ea gura.

“Nu are ce acuzatii sa ne aduca. Nu am negociat nimic, este o inventie si probabil ca s-a luat lista de la legea bugetului cu amendamentele acelea acceptate de fiecare deputat si o vintura pe aici. (…) Ca sa scape de clenciul si necazul in care este, Roberta a scos o lista cu amendamentele de la legea bugetului”
Mircea Dusa (liderul deputatilor PSD)

(A.M.L/S.B)

Ultimele stiri

  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Exit mobile version