AcasăOld«Charles nu este tatal biologic al lui Harry!»

«Charles nu este tatal biologic al lui Harry!»

Un nou scandal este pe cale sa loveasca in imaginea Casei Regale a Marii Britanii, iar de aceasta vor fi afectati in mod direct fiul si unul dintre nepotii Reginei Elisabeta a II-a. Conform scriitorului Ian Halperin, Printul Charles, primul mostenitor al tronului Marii Britanii, nu este tatal biologic al mezinului Harry. Daca aceasta teorie se dovedeste a fi adevarata, nu ar fi afectata doar imaginea Casei Regale, ci chiar forma de guvernamint monarhica.

Celebrul scriitor Ian Halperin, care a realizat numeroase biografii neautorizate, printre care si pe cea a Printesei Diana, lanseaza acum o noua bomba: Harry, baiatul cel mic al regretatei Lady Di, nu ar fi fiul natural al Printului Charles. Halperin sustine ca a facut „sapaturi” pe acest subiect timp de sase luni, laudindu-se ca a reusit sa descopere chiar cine este adevaratul tata al lui Harry. „Printesa Inimilor” ar fi facut socanta dezvaluire in 1984, cu numai doua luni inainte de a-l naste pe mezinul sau, iar cea careia i s-ar fi confesat ar fi fost una dintre cele mai bune prietene ale sale, care a dorit insa sa-si pastreze anonimatul. „Era depresiva si plingea continuu. Nu credea ca Charles este tatal biologic al lui Harry si era disperata pentru ca nu stia ce sa faca. Ar fi vrut sa-i spuna totul adevaratului tata, insa ii era frica de furia Reginei si a Printului Philip”, a declarat prietena Dianei. Aceeasi anonima sustine ca, intr-un final, Familia Regala a descoperit adevarul si l-a amenintat cu moartea pe cel care i-a daruit un copil Printesei Diana.

*Tatal Printului Harry, un fost amant al Printesei Diana*

Conform lui Halperin, parintele biologic al lui Harry ar fi James Hewitt, cu care Lady Di s-a iubit timp de cinci ani in timpul casniciei sale cu Charles. Povestea lui Ian si a prietenei Dianei este sustinuta de mai multi apropiati ai regretatei printese, care sustin ca „este imposibil ca Charles sa fie tatal lui Harry”. Iar motivele invocate de acestia sint dovezi cit se poate de solide: James a inceput sa fie amantul Dianei cu doi ani inainte de nasterea mezinului, iar Lady Di si Charles numai faceau sex de ani buni atunci cind printesa l-a adus pe lume pe Harry. Daca mai punem la socoteala si asemanarea izbitoare dintre Harry si James, exista sanse mari ca primul sa fie „dezbracat” de titlul sau regal si aruncat in dizgratie.

Ana-Maria Calciu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
977 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger