AcasăOldSteaua a jucat PERFECT ... 27 de secunde

Steaua a jucat PERFECT … 27 de secunde

Debut glumet pentru Steaua in editia 2010-2011 a grupelor Europa League. Pe „Anfield Road”, echipa lui Ilie Dumitrescu a jucat extraordinar in primele 27 de secunde, cind si-a subordonat total adversarul, realizind zece pase consecutive, finalizarea apartinindu-i, din pacate, lui Joe Cole, jucator la FC Liverpool. Scurtcircuitul s-a produs atunci cind mingea a ajuns la Abrudan, a carui „tontopasa” spre Tatarusanu l-a gasit ideal pe fostul fotbalist de la Chelsea, altfel cam singura vedeta pe care managerul Hodgson a trimis-o joi seara in teren. Ce a urmat din secunda 27 se poate povesti intr-o singura fraza: Steaua s-a descurcat onorabil pina la pauza, reusind sa fuga aproape la fel de mult ca adversarul, dar a obosit in repriza secunda, cind a incasat inca trei goluri.

*Trei alarme cu bomba*

Delegatia Stelei a fost evacuata, joi, de trei ori din hotelul in care era cazata la Liverpool. Totul din cauza unor alarme false cu bomba. Gigi Becali a povestit ce s-a intimplat abia seara, dupa consumarea partidei: „Au fost vreo trei alarme la hotel, ne-au deranjat de la programul de somn, ne-au scos afara din hotel. Pac, alarma! Ta-ta-ta, pompierii, piu-piu-piu, afara toata lumea! Adica, au facut lucruri din astea urite”.

*Becali: „Schimbari complet gresite!”*

Patronul Stelei este recunoscut drept un tip care nu bea, insa la finalul partidei de pe „Anfield Road” a reusit, totusi, sa fie confuz in declaratii. Initial, Gigi a vrut sa-l felicite pe Ilie Dumitrescu, in mod special pentru stilul curajos, dar a sfirsit ideea prin a-l critica pe antrenor: „La schimbarea lui Angelov cu Bonfim, cind Radut a trecut mijlocas central, am tipat din tribuna «Bravo, bai, Ilie! Esti destept!». La fel am reactionat si cind l-a inlocuit pe Radut cu Surdu. Dar, s-a dovedit ca amindoua deciziile au fost complet gresite. Fotbalul nu este poezie, a fost frumos ce a incercat Ilie, un joc curajos, insa s-a vazut ca, fara doi mijlocasi centrali, Liverpool te maninca. Noi de aia am primit ultimele doua goluri, ca Steaua nu a avut doi «inchizatori» pe teren”.

*Tanase a ajuns in Mirror*

Stelistul Cristi Tanase este golgeterul Ligii 1 pe „Anfield Road”, in sensul ca a marcat primul gol românesc in poarta „cormoranilor” de la infiintarea arenei (1903) si pina in prezent. Pitesteanul a izbutit un gol interesant, pe care l-a comentat inclusiv tabloidul „Daily Mirror”: „In minutul 13, superfinalizare din partea lui Tanase! Stancu a trimis o pasa minunata catre agilul numar 10, care a marcat superb, cu finete, lo­bindu-l pe Reina”.

*Bancuri cu Joe Cole*

Intr-un articol publicat, ieri, de „Daily Mirror”, jurnalistii englezi au imbracat golul marcat de Joe Cole, in secunda 27, intr-un banc: „Joe a marcat dupa 27 de secunde. Ultima data cind s-a miscat atit de repede… a ramas fara permis de conducere!”.

2 meciuri la rind a pierdut Steaua in fata unor adversari care au folosit echipa a doua. Dupa esecul de pomina de la Urziceni, a venit papara cu Liverpool 2. Din formatia standard a „cormoranilor” au lipsit Carragher, G.Johnson, Skrtel, Gerrard, Poulsen, Torres si Jovanovici (neconvocati de Roy Hodgson pentru partida de joi), plus Kuyt, accidentat.

*Alte rezultate Europa League*

Anderlecht – Zenit 1-3
AEK Atena – Hajduk 3-1
VfB Stuttgart – Berna 3-0
Getafe – Odense 2-1
Debrecen – Harkov 0-5
PSV – Sampdoria 1-1
Lvov – Dortmund 3-4
Sevilla – PSG 0-1
Napoli – Utrecht 0-0
Besiktas – ŢSKA 1-0
Porto – Rapid Viena 3-0

Laurentiu Teodorescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
72 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger