Cauta

Dumitru Costin spune lucruri trasnite

Dumitru Costin, sindicalistul care are o relatie neconcretizata cu sora internationalului român Cristian Chivu, risca – si ar fi pacat! – sa ramina fara nas de cununie, asta in cazul in care va decide, totusi, sa concretizeze ceva cu domnisoara Diana. Totul, numai din cauza unei remarce extravagante, facute ieri in ziarul “National”, probabil din dorinta acestuia de a arata lumii ca POATE. Costin a spus, textual, ca “99% dintre cei care ma cunosc ar izbucni in ris daca ar auzi ca mi-ar fi nas Victor Becali”. Precizarea cu pricina a contrariat pe multi, inclusiv pe impresar, acesta neintelegind – ca si noi de altfel – unde anume a vrut sa bata ex-liderului BNS: “Consider ca am o relatie foarte buna cu Dumitru Costin. Ne-am intilnit de citeva ori, n-avem antipatii reciproce, iar conexiunile cu Prunea si Lupescu nu sint motivate, cum nejustificata este si implicarea mea in acest articol. Pot certifica faptul ca nu s-a pus problema sa ne inrudim, insa m-a frapat observatia cum ca prietenii lui ar ride daca ar auzi ca eu i-as putea fi nas. Eu nu vreau ca prietenii lui Dumitru Costin sa rida, drept pentru care, n-o sa-i fiu nas NICIODATĂ”, a afirmat agentul FIFA.

Liviu Stanciu

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Update. Accident de telecabină în Italia: patru răniți/Circa 100 de oameni evacuați cu elicopterul de la 2.800 de metri altitudine – VIDEO
  • Ipocrizie marca USR! Noua șefă de cabinet a ministrului Darău, pusă să gestioneze fix domeniul pentru care s-a ales cu o condamnare definitivă!
  • Răzbunarea educației
  • Se schiază în Poiana Brașov/Au fost deschise pârtiile Bradul și Stadion
  • Noi avertizări de la ANM: Cod galben de vânt și ninsoare viscolită – HARTA. Cum va fi vremea până la Revelion/Prognoză specială pentru București
  • Orașul din România în care taxa pe gunoi va crește cu 70%, de la 1 ianuarie. Localnic: „Va fi greu. Muncim ca să supraviețuim”
  • Taiwanul sub asediu: Dragonul chinez a închis cerul și marea! Începe numărătoarea inversă?
  • Beyoncé a devenit oficial miliardară, după un an extrem de profitabil
  • Trump se declară „foarte furios” după un presupus atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin: „Nu-mi place”
  • Fotografii apărute după moartea contabilei din Sibiu dau o nouă turnură cazului. Femeia bănuită că și-a ucis mama ar fi pus ochii pe o altă moștenire
  • Exit mobile version