AcasăOld"L-as apara pe Vintu! Cazul lui ma incita!"

„L-as apara pe Vintu! Cazul lui ma incita!”

Retinerea miliardarului român Sorin Ovidiu Vintu este o bomba cu ceas. Ea seamana izbitor cu arestarea magnatului rus Mihail Hodorkovski, pe care intreaga presa internationala a pus-o pe seama comenzilor politice dictate de fostul presedinte de la Moscova, Vladimir Putin! In cazul lui Sorin Ovidiu Vintu, ziarele au legat acum povestea arestarii de Traian Basescu!

„National” a descoperit in exclusivitate ca dosarul magnatului român ar putea fi preluat de unul dintre cei mai cunoscuti avocati din lume, americanul Sandy Saunders. Coincidentele merg mult mai departe: Saunders l-a avut pe lista lui impresionanta de clienti si pe Hodorkovski, nimeni altul decit victima Kremlinului.
Reporterii nostri au vorbit ieri cu ultramediatizatul avocat american. Saunders se afla la Washington si lucra la dosarul unui senator pus recent sub acuzatie intr-un dosar secret.

„Sinteti singurii din România cu care am vorbit! De unde stiti despre mister Vintu… Ce sa va zic? Pot sa va spun doar atit: ­l­-as apara pe mister Vintu! Cazul lui ma incita, este foarte interesant!”

*Se teme ca Justitia sa nu fie manipulata de politic!*

Saunders are insa motive de ingrijorare in eventualitatea in care ar prelua „Dosarul SOV”: „Va spun ca am lucrat la «cazul Hodorkovski» si acolo au fost mari probleme. Kremlinul (n.n. – presedintele Rusiei de la vremea respectiva, Vladimir Putin) are tactici de manipulare a sistemului de justitie si anihileaza financiar toti adversarii! In România, hmm, nu stiu…”.

Saunders ar putea ajunge in România cel mai probabil peste trei saptamini. El ne-a dezvaluit ca, luna viitoare, vine la Chisinau, acolo unde Sorin Ovidiu Vintu si-a mutat o parte din afaceri. Avocatul are deja cumparate biletele de avion, insa a refuzat sa comenteze daca drumul sau include si Bucurestiul.
„Nu pot sa va spun mai multe. Sigur vin la Chisinau, de unde provine si colaboratoarea mea Nicoleta Burlacu! La Bucuresti, sa vedem…”.
Preluarea cazului de catre celebrul avocat american ar putea sa indrepte privirea presei internationale catre dosarul SOV din România, iar imaginea Justitiei de la Bucuresti sa aiba de suferit cumplit in acest nou context.

*Ii apara pe „regii petrolului”!*

Sanford Saunders, cunoscut in presa internationala ca Sandy Saunders, este unul dintre cei mai bine cotati avocati din America. Reputatul aparator este asociat cu un alt nume „greu” al avocaturii americane, John Pappalardo. Amindoi s-au implicat in litigii celebre din lumea petrolului, aparind giganti din domeniu. De aici, Saunders a capatat porecla de „Avocatul regilor petrolului”! El a avut insa si alti clienti celebri: Banca Elvetiei sau renumite corporatii din industria farmaceutica.

*Asemanari Hodorkovski – Vintu*

Arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu este considerata de cei mai multi observatori o copie a retinerii fostului magnat al petrolului din Federatia Rusa, Mihail Hodorkovski. Intre cei doi exista, insa, o asemanare izbitoare si din punctul de vedere al relatiilor pe care le-au avut, de-a lungul timpului, cu principalii jucatori politici din România si Rusia.

*31 decembrie 1999*, Vladimir Putin cistiga alegerile pentru functia de presedinte al Rusiei, sustinut puternic de Mihail Hodorkovski, care a investit masiv in imaginea fostului ofiter KGB si i-a desfiintat contracandidatii printr-o campanie, considerata de multi observatori, murdara.

*2000* este anul in care Putin face o intelegere secreta cu oligarhii rusi, printre care si Hodorkovski, prin care acestia ii promit fostului ofiter kaghebist ca nu se vor amesteca in politica Rusiei.

*350* de milioane de tone de petrol “au fost furate de compania Yucos, in vazul intregii lumi”. Este prima acuzatie publica a lui Vladimir Putin impotriva lui Hodorkovski. Reactia noului “Ţar” de la Kremlin a survenit dupa ce s-a aflat ca magnatul petrolului a sustinut financiar principalul partid de opozitie si ca a inceput sa aiba ambitii politice.

*2003* este anul in care a fost arestat Mihail Hodorkovski, sub acuzatiile de frauda si evaziune fiscala. Paguba produsa de fostul oligarh rus bugetului de stat a fost estimata de catre acuzatorii sai la cifra de un miliard de euro. El arata atunci cu degetul catre Krem­lin: “Arestarea mea a fost comandata de catre Vladimir Putin si este o razbunare politica”.

*31 mai 2oo5* este ziua in care Hodorkovski primeste o condamnare de opt ani si este transferat de urgenta intr-o inchisoare din Siberia. In prezent el este judecat intr-un alt proces in care este acuzat de masiva evaziune fiscala si spalare de bani. El ar putea primi o condamnare pe viata, daca va fi gasit vinovat.

*1 august 2006*. Compania Yucos este declarata falimentara iar majoritatea activelor au fost transferate catre Rosneft, companie petroliera de stat ce detine a doua pozitie pe piata producatorilor de petrol din Rusia dupa Lukoil.

*2008* este anul in care tonul dur al lui Hodorkovski devine mult mai stins. Dupa cinci ani de detentie, fostul magnat rus declara ca planul de masuri ale noului presedinte, Dimitri Medvedev vor avea ca efect o intarire a Rusiei din punct de vedere economic.

*Vintu il acuza pe Basescu*

*2000* este anul in care Traian Basescu candida si câstiga fotoliul de primar al Bucurestilor. El a fost sustinut masiv atunci de trustul de presa detinut de Sorin Ovidiu Vintu.

*2004* Traian Basescu cistiga batalia pentru functia de presedinte al României. Si de aceasta data televiziunile lui Vintu au avut rolul lor in cistigarea confruntarii cu Adrian Nastase.

*2005* Noul premier al României, Calin Popescu Tariceanu refuza cererea lui Traian Basescu de a demisiona si de a provoca astfel alegerile anticipate, pentru crearea in Parlament a unei majoritati mai confortabile. Este momentul in care este semnalata racirea relatiilor dintre afacerist si presedintele tarii.

*2009* In timpul campaniei pentru cel de-al doilea mandate pentru functia suprema in stat, Sorin Ovidiu Vintu afirma intr-un interviu ca a avut o intilnire de taina cu Traian Basescu intr-o parcare din localitatea Corbeanca, pentru a discuta detaliile sustinerii celui din urma in timpul campaniei pentru fotoliul de primar al Bucurestilor.

*10 septembrie 2010*. Sorin Ovidiu Vintu primeste un mandat de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pentru ca l-ar fi ajutat financiar pe Nicolae Popa, dat in urmarire generala pentru ca are de executat o pedeapsa cu inchisoarea de 15 ani, fiind considerat principalul vinovat pentru prabusirea FNI. Inainte de a fi urcat in masina politiei, Vintu l-a identificat pe Traian Basescu, ca fiind principalul artizan al arestarii linsajului sau public: “Imi doresc foarte mult ca atunci cind Traian Basescu va pierde, in sfirsit, o batalie sa-l vad in locul meu”.

*Cum si-au cladit imperiile financiare*

*Mihail Hodorkovski*

Mihail Hodorkovski, de 46 de ani, si-a construit imperiul in timpul anilor 90, perioada considerata in Rusia a “privatizarilor salbatice”. El a infiintat banci, institutii financiare si, in cele din urma, a reusit sa puna mina pe gazele si petrolul rusesc. Compania Yukos, pe care o controla Hodorkovschi, avea 100.000 de angajati si o cifra de afaceri de peste 11 miliarde de euro. Intr-un top al celor mai bogati oameni de pe planeta, Mihail Hodorkovski ocupa in 2005, momentul arestarii sale, locul 26 cu o avere de peste opt miliarde de euro. Oligarhul rus a fost cel care a sustinut puternic ascensiunea politica a lui Vladimir Putin, care in 31 decembrie 1999 ajungea presedinte al Rusiei. Imediat dupa ce a ajuns la putere, Putin a intrat, in conflict deschis cu Mihail Hodorkovski, care a devenit si principalul opozant al fostului ofiter KGB.

*Sorin Ovidiu Vintu*

Sorin Ovidiu Vintu, in vârsta de 55 de ani, a devenit, imediat dupa 1989, unul dintre principalii jucatori pe pietele financiare românesti. Compania sa de investitii mobiliare, SOV Invest a tranzactionat multa vreme celebrele cupoane de privatizare pe care românii le-au primit din partea statului. In 1995, Vintu pune bazele Fondului National de Investitii (FNI). Acest joc piramidal avea sa se transforme, cinci ani mai tirziu, in cea mai mare teapa, pentru cei peste 300.000 de investitori. Cu putin timp inainte de prabusirea fondului Sorin Ovidiu Vintu renunta la toate investitiile in FNI. A urmat un imens scandal, avind in vedere ca paguba produsa a fost estimata la peste 3000 de miliarde de lei vechi. Incet, incet, Vintu investeste din ce in ce mai mult in zona mass-media si in scurt timp grupul Realitatea Catavencu devine unul dintre cele mai importante de pe piata din România. In anul 2008 Sorin Ovidiu Vintu avea o avere estimata la peste 800 de milioane de euro. Criza financiara, care a lovit puternic in afacerile imobiliare cit si in cele din zona media, i-au injumatatit averea, estimata astazi la 400 de milioane de euro. Desi intr-o anumita perioada Sorin Ovidiu Vintu s-a aflat in cercul de influenta al lui Traian Basescu, in prezent, bossul grupului Realitatea-Catavencu si-a indreptat atentia catre alt pol de putere.

*Clasa politica face «Ciocu’ mic»*

Arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu i-a lasat muti pe politicieni si a vaduvit, joi seara, micile ecrane de “mobilele” obisnuite. Suspecta pentru orice român obisnuit cu sporovaiala politica din zori si pina-n noapte, tacerea isi are originea in primul deceniu postdecembrist si in citeva din marile scandaluri stirnite la finalul anilor ’90: FNI, Gelsor, Banca Româna de Scont, Banca de Investitii si Dezvoltare (BID).

Paradoxal, reactia este pentru prima data una corecta, ar spune unii. Politicul lasa justitia sa-si faca treaba, fara a-si baga nasul unde nu-i fierbe oala. Din pacate insa, tacerea nu este o dovada de revenire la normalitate, ci doar urmarea directa a itelor care ii leaga pe politicieni de afaceristi. Ite penale sau doar dubioase, dupa caz. Iar in cazul Vintu impletiturile sint multe si groase, indiferent de culoarea guvernarilor postdecembriste. Fara protectie politica, escrocheriile tip piramidal (FNI) nici nu ar fi posibile din moment ce exista suficiente institutii obligate cu supravegherea (CNVM, de exemplu) sau cu avertizarea asupra riscurilor implicate (SRI-ul taman cu asta se ocupa, conform fisei postului). Paienjenisul care leaga politica, afacerile, justitia si serviciile secrete postdecembriste impiedica insa orice reactie institutionala normala, facilitind in schimb tacerea politicienilor atunci cind un personaj de anvergura lui Sorin Ovidiu Vintu ajunge la ananghie.

*Precaut, SOV a prins de mult politicul in mreje*

Tacerea este justificata din moment ce presa timpului a legat numele celebrului SOV de cel al multor politicieni. Si nu vorbim aici de mediatizatul caz Mircea Geoana, ci de vechi oameni politici, posesori ai unor insemnate demnitati in stat. Printre ei se numara taranistul Camenco Petrovici (director al CEC direct implicat in afacerea FNI si rapus chiar de un infarct ca urmare a stresului indus de ancheta), pesedistul Nicolae Vacaroiu (angajatul lui Vintu la BID), Gheorghe Fulga (fost sef SIE) – consilierul lui Vintu dupa preluarea de catre acesta a Bancii Astra (preluare facilitata si de Fulga), Radu Timofte – pesedist de frunte si director al SRI, care se intilnea des cu Vintu, Florin Georgescu – social-democrat gasit si el printre actionarii BID. De asemenea, intrarea FNI-ului in atentia publica a demonstrat ca majoritatea filialelor Fondului erau conduse de fosti ofiteri ai Securitatii si de fosti SRI-isti – si asta in conditiile in care acuzatiile referitoare la legaturile dintre politica si fostele si actualele servicii secrete abunda din 1990 incoace.
Afirmarea lui Vintu in industria mass-media i-a adus acestuia noi si bune relatii cu opozitia din timpul regimului Nastase – cind PD si PNL gaseau microfoane libere la televiziunea patronata de SOV.

*Românii nu mai dau o para chioara pe Justitie*

Asa toate aceste nume (plus altele, fara doar si poate) amestecate si imbirligate timp de 20 de ani in tot felul de afaceri si relatii, nu-i de mirarea ca mutenia a cuprins clasa politica. Tacere care rezoneaza de fapt si cu zvonul care, odata cu retinerea lui Vintu, bintuie culisele politice si media: “multi vor cadea in continuare”. Dincolo de legaturi mai mult sau mai putin vinovate, sigur este un lucru: cazul Vintu releva o data in plus decaderea Justitiei. De la vladica la opinca, toata lumea pune la indoiala masurile luate de procurori si judecatori, vinovatia sau nevinovatia acuzatilor nici nu mai conteaza, se acuza la unison instrumentarea politica a dosarelor – fie ca inculpatii sint arestati sau eliberati. Atit de departe s-a ajuns incit pina si derbedeii care sar la bataie pe strada au ajuns sa fie considerati “cauze” politice. De aici si pina la a ne da singuri cu parii in cap, convinsi ca ne facem dreptate, nu mai este mult. Si asta in timp ce politicienii tac, pe principiul ca nu e bine sa-si puna chelul singur mina-n cap.

Departamentul Eveniment

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
128 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger