“Aliuli si aliulea asta e valoareeeeeaaaa mea. Sei in sus si sei in jos, doamne cit sint de frumos!!!”, striga un nebun lipsit de medicatie din motiv de bocusteritate cronica. Striga de vreo trei ore si alearga pe holurile stabilimentului. Si nu e singurul. Toti nebunii alearga sau se dau cu capul de pereti. Singurul care tace dar isi infige o surubelnita in cap e unul bolnav de depresie cronica disjuncta. Zice ca vrea sa-si desurubeze capacul capului sa scoata “amintirile ce-l chinuieste”. Napoleon in schimb se cearta cu singurul nebun minor (are 18 ani neimpliniti), poreclit “Muc cel Mic si Mojic”, pentru simplul motiv ca se crede ruda de gradul zero cu premierul. Napoleon: “Nu vezi mai mucosule ca dobitocii astia din palatul de clestar lasa ciinii sa moara de foame. Nu vezi mai dobi ca sintem dati afara din tara ca vacile din grajd si ca statul a inceput sa perceapa taxe ca ultimul mafiot. Mai cretinel, de ce tii tu parte lu’ ala ma?” Muc cel Mic si Mojic: “Nu tin partea nimanui, nene. Da’, e bun la suflet si lumea e rea rau. El vrea sa mincam mai putin ca sa fim toti fotomodele, si mai ales e filozof pentru ca vrea sa ne arate ca nu banii aduc fericirea, ci libertatea interioara. Atunci cind nu mai ai nimic esti singur in fata Zeului. Atunci esti tu cel adevarat”. Destept, pustiu’, gindesc. “Iar cind esti singur in fata Zeului ii aduci un prinos de recunostinta ca te lasa in viata. Asta e miza. Respir, deci traiesc. Adica se poate si mai rau, bre Napoleoane”, isi incheie pustiul sfidator retorica. “Adica ce vrei sa zici mai Muc?”, il interpelez eu, pentru ca Napoleon n-a mai cerut drept la replica. “Vreau sa zic ca sa zici mersi ca mai traiesti. Nu e viata un dar frumos?”.
Pandan Bogturu