Cauta

Florin Chilian solicita reducerea pedepsei cu suspendare

Cintaretul Florin Chilian, condamnat la un an si zece luni de inchisoare cu suspendare dupa ce, in iulie 2006, a condus baut si a provocat un accident, cere reducerea pedepsei. Luni a avut loc, la Tribunalul Cluj, primul termen in care magistratii judeca apelul inaintat de cintaret impotriva sentintei Judecatoriei Cluj-Napoca prin care a fost condamnat, in aprilie, la un an si zece de inchisoare cu suspendare. Avocatii lui Chilian au solicitat reducerea pedepsei, sustinind ca expertizele realizate in dosar au la baza date neveridice ale Inspectoratului de Politie al Judesului Cluj. Potrivit avocatilor, alcoolemia pe care o avea Chilian in momentul producerii accidentului rutier – respectiv 1,35 grame/mie, este doar una aproximativa, iar in realitate artistul ar fi putut avea sub 0,80 grame/mie, adica sub limita dupa care se considera infractiune. Judecatorii Tribunalului Cluj urmeaza sa se pronunte asupra apelului depus de Chilian.

Ultimele stiri

  • Când poţi ieşi anticipat la pensie, în funcţie de anul naşterii şi ce venit vor avea românii raportat la venit și la carieră
  • Statul sunt eu! (Episodul 1)
  • Crimă oribilă la Galați! Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un apartament. Suspectul, atacat cu cuțitul de iubitul victimei
  • Un obicei periculos, observat în câteva şcoli din România: elevii care vin înarmaţi cu arme „albe”. Semnele că un copil o ia pe căi greşite
  • S-au deschis Târgurile de Crăciun de la Sibiu și Craiova. Cât costă o porţie de sarmale sau un pahar de vin fiert
  • Un nou troian Android îţi poate fura datele şi PIN-ul cardului bancar când faci plăţi cu telefonul. Iată cum te poţi proteja!
  • Ce adversare ar putea înfrunta naţionala României la barajul pentru CM 2026
  • România mai are timp până pe 13 decembrie să decidă soarta rafinăriei Petrotel Ploieşti. Ce se va întâmpla cu activele Lukoil?
  • Horoscop 16 noiembrie. Lasă Universul să lucreze pentru tine şi învaţă să-ţi gestionezi emoțiile!
  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Exit mobile version