Putine lucruri isi doreste poporul nostru mai mult decit sa comunice. Agitatia febrila in jurul telefonului mobil care-l cuprinde pe orice compatriot atunci cind are ceva important de transmis – de pilda, ca a luat el piine, nu mai e nevoie sa mai cumpere si altcineva din gospodarie – trebuie ca e mostenita din mosi-stramosi. Nu-i greu sa ne imaginam ca madam Decebal ii trimitea din cinci in cinci minute ilustrului ei sot cite un sclav cu o lespede mare in spate pe care scrijelise in graba „am vazut sandale romane ieftine la mall, mergem si noi in week-end?” sau „eu ma plicti, tu ce faci, viezuras?” (sau „brinzica” – „pui” si „mami” sint de origine latina si au aparut mai tirziu). La fel de sigur e si ca, inainte de a ajunge la cetate la maica-sa, Stefan cel Mare ii trimisese acesteia vreo trei razesi care s-o intrebe daca are piine sau trebuie el sa se opreasca si sa ia. Insa, din pacate, mesajele trebuie ca au fost interceptate de niscai tatari ciinosi, astfel ca pe buna dreptate batrina nu i-a mai dat voie in castel unui fiu atit de netrebnic, care nu suna si el macar o data s-o intrebe de ce are nevoie.
Din fericire, introducerea telefoniei mobile a pus capat acestei situatii care ameninta insasi fiinta comunicativa a poporului nostru. Ca urmare, in prezent un adevarat român trebuie sa aiba:
– Un telefon mobil personal, de pe care vorbeste insa doar intre anumite ore (de preferinta intre 2 si 4 noaptea), fiindca asa e abonamentul: daca vorbesti in acel interval, cistigi puncte cu care poti trimite SMS-uri gratuite intre 4 si 6 noaptea.
– Un telefon de serviciu, de pe care suna constant si in cele mai diferite locuri, de la taxi pina la OTV, nu pentru ca i-ar trebui, ci doar ca sa nu se prinda seful ca el de fapt il foloseste in principal ca sa-si sune nevasta de cinci ori pe zi ca sa verifice daca mai e piine sau trebuie sa ia in drum spre casa.
– Un telefon pe care l-a luat la oferta pentru ca e foarte misto, cel mai nou model si face poze superbe. Atit doar ca de pe el nu poate vorbi niciodata, fiindca oferta a venit cu un abonament la care, pentru fiecare apel efectuat, trebuie sa-i donezi operatorului de telefonie un organ.
– Un telefon fix din strabuni, la care n-a mai vorbit de vreo zece ani, dar nu se indura sa renunte la contract, fiindca cine stie cind dau faliment hotii astia cu telefonia lor mobila.
– Un alt telefon fix, de la operatorul de telefonie mobila, pe care l-a luat acum un an fiindca i se parea ca la celalalt telefon fix apelurile costau exagerat de mult.
– Un ultim telefon mobil, de la operatorul de telefonie fixa, pe care l-a luat gindindu-se ca asa o poate suna gratis pe nevasta-sa pe fix ca sa verifice cum mai sta cu piinea, doar ca aparatul e foarte mare, se descarca imediat si nu are semnal decit in centrul geografic al oraselor, pe o raza de doi metri, astfel incit petrece majoritatea timpului intr-un sertar.
Fara aceste telefoane, niciun compatriot nu poate spune ca e cu adevarat un bun român. A, si o ultima conditie este sa nu raspunda pe niciunul dintre ele la apeluri de la numere pe care nu le cunoaste, fiindca ar putea fi cine stie ce cretin care are o gramada de telefoane si nu mai stie ce sa faca cu ele. Si nici la majoritatea numerelor pe care le cunoaste, fiindca oricum aia care suna sint niste cretini care, de cind s-a inventat telefonul mobil, alta treaba n-au decit sa sune pe la cunostinte.
