A fost un meci filantropic alaltaieri. Era si Hagi acolo, negociind cu geometria pentru o amarita de minge. Pe români i-a durut in scirt. Partida ar fi fost un prilej de a combina nostalgia cu altruismul. Dadeai 5 lei, 10 lei, 20 de lei, un maruntis pentru o cauza vitala. Românachis erau ocupati, ca doar nu s-a intimplat nimic la Maternitatea Giulesti, in urma cu vreo 10 zile, cind plescaiam toti propozitia „in ce tara traim!”. In tara pe care o meritam. In tara descrisa de Rebreanu, in „Ion”. Invatatorul satului se vinduse, mai mult de frica decit pentru avantaje, ocupantului, preotul era o jigodie, tatal Anei un vaduv rapace, iar Ion o bestie imputita, care anticipa imobiliarii de azi. Si tineti cont ca Rebreanu a plasat actiunea cartii in Ardeal, unde oamenii or fi ei pirdalnici, dar sint harnici si avuti. In Oltenia si Moldova gasim doar, doar… Gresesc daca zic „doar decaderea din umanitate”? Poate ca o fac, generalizind.
In România, caritatea inseamna pomana („ia, ma, ia!”), vanitate („ai auzit, Gogule, citi bani am dat?”) si imprietenire cu Dumnezeu („m-ai vazut, Doamne, m-ai vazut!”).
P.S. Nu ma exclud dintre nemernici. Nici eu n-am fost la meci.