Viata incepe de obicei cu intrebarea “Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?”. Intrebarea asta ti-e adresata de cind esti in carucior si inca nasolesti pampersi. Nu raspunzi pe loc, te eschivezi, rosesti. Peste ani, iti dai seama ca baba care te-a intrebat asta si care a fost parasita de barbat (evident, un betiv afemeiat) spera ca o iubesti mai mult pe mama. Apoi, abia ai terminat prima zi de scoala si un babac, vecin de bloc, te vede si te intreaba: “Ce vrei sa te faci cind vei fi mare?”. Ii vei spune – “aviator” sau “doctor”, desi tu stii inca de pe acum ca vrei sa cistigi miliardul de euro, ca Ogica, la loto, si vrei sa te cari din tara asta, sa fugi in Republica Moldova, cum fug americanii in Mexic. Tu stii ca vrei sa fii un ratat cu bani, dar inca nu poti s-o declari, sa fii sincer. Ai crescut, ai o prietena si nenumarati prieteni carora le-ai dat numarul tau de mobil. Lucrurile au devenit deja lucide si ceva mai enervante decit erau cind profanai pampersi. Intrebarile devin si mai idioate: “Ce mai faci?” este intrebarea care te va urmari zeci de ani, de la virsta “Adolescentului naiv” si pina cind dai coltul. De asta nu scapi, e ca un acces de stranut. Sau de sughit. Si mereu primeste acelasi raspuns: “bine”. Restul intrebarilor pe care le auzi de-a lungul vietii tale de adult nu pot fi insirate aici, cel putin, nu toate. Dar, sa nu uit, totusi, vei mai fi intrebat, desigur, “Ce faci de Revelion?”
Monsieur Seftime
