Cauta

PSD si PNL isi pun pirostriile

Chiar daca nu schimba mare lucru din Guvern, remanierea are efecte secundare notabile: uneste Opozitia! De fapt, nu remanierea propriu-zisa, ci zvonurile referitoare la posibilitatea tradarii cauzei opozitioniste de catre una din componente, PNL sau PSD, odata cu numirea unui nou premier tehnocrat.

Ce nu a reusit, timp de un an, bunul simt politic a reusit intr-o singura zi o birfa. Referitoare la posibila inlocuire a lui Emil Boc cu un finantist independent, urmata de compunerea unui nou Executiv la care sa participe si una dintre formatiunile din opozitie. PNL de preferinta. Cum pesedeii si liberalii deja se suspecteaza reciproc de “combinatii pe sub masa” cu Traian Basescu, zvonul a dat “aaaripi” celor doi “cirlani” din PSD si PNL, care iute s-au intilnit. Si, minune, s-au si inteles in doar citeva ore sa treaca grabnic la redactarea nu numai a motiunii de cenzura cu care au impuiat urechile natiei de doua luni incoace, ci si la conceperea unui program de guvernare comun. Stringind evident din dinti, Victor Ponta si Crin Antonescu admit acum sa sape cot la cot si dupa un prim-ministru frecventabil de ambele partide. Asta probabil ca nu cumva sa le trinteasca Traian Basescu un ditamai Calin Georgescu pe masa Parlamentului, invitindu-i sa-l voteze pentru ca, desi clujean, este frumos, destept, finantist si mai ales independent.

*Guvern de criza anticriza *

“Am convenit ca e nevoie sa construim o alternativa, in acelasi timp o alternativa de guvernare, de majoritate, ceea ce inseamna sa convenim asupra unui guvern care, in cazul caderii Guvernului Boc, sa fie impus de o majoritate parlamentara, un guvern de criza cu un mandat precis, cu citeva masuri imediate care sa vina in sprijinul societatii, economiei. Prim-ministrul va fi unul convenit. Trebuie sa fie un prim-ministru independent, cu credibilitate” – anunta Antonescu ieri, la finalul intilnirii. Intelegerea a fost confirmata si de Ponta care, chestionat pe tema componentei viitorului Executiv, a sustinut ca numele sint “importante poate pentru jurnalisti”. Pesedistii si liberalii sint in schimb preocupati, vezi Doamne, doar de programul anticriza, convinsi fiind ca vor gasi ei “oameni buni sa-l puna in practica”. Cum tot fac de altfel de douazeci de ani. Revenind strict la guvernul de serviciu, avarie, criza sau cum s-o mai numi el in mintea Opozitiei, trebuie spus ca atit PSD cit si PNL ii confera din start o existenta strict limitata in timp. Pina in primavara, mai exact, cind cele doua partide spera sa fructifice la maximum ura populara stirnita de concedierile si taierile de salarii operate de Boc & Comp.
Asta, bineinteles, daca premierul atent selectionat va catadicsi sa-si dea demisia, conform intelegerii initiale. Nu de alta, dar România a cunoscut si cazuri de refuz in domeniu (Radu Vasile si Calin Popescu Tariceanu, pentru cei cu memoria mai scurta).

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version