AcasăOldAtentie la Rapid - CFR!

Atentie la Rapid – CFR!

*Dinu Gheorghe sustine ca giulestenilor li se pregateste ceva la derby-ul „feroviar”*

Presedintele din Giulesti continua razboiul psihologic cu ardelenii, desi pina la derby-ul Rapid – CFR mai sint doua saptamini. Acum doua zile, Dinu Gheorghe a reclamat faptul ca Tony si G. Muresan au fost iertati de eliminare la meciul cu Pandurii, in timp ce Rapidul i-a pierdut pe Herea si Sburlea la meciul cu Gaz Metan. Ieri, acesta a plusat, fiind de parere ca echipei sale i se pregateste ceva. „Cei care arbitreaza sint impresionati de echipamentul CFR-ului. Daca este planificat sa fim executati, credeti ca daca vorbesc eu se schimba ceva? Sintem echipa de pluton, pe noi nu ne baga nimeni in seama”, a spus oficialul rapidist.

*Moraes, Eric si Maftei, prea scumpi*

Dinu Gheorghe a comentat si posibilele schimbari de lot pe finalul perioadei de transferuri, mai ales ca s-a vehiculat ca Eric, Moraes si Maftei vor ajunge in Giulesti. „Eric e un fotbalist interesant, dar Gaz Metan are o filiera cu CFR, toti jucatorii buni de la Medias, vezi si cazul lui Bud, ajung la Cluj. Muresan are o prietenie veche cu Horoba, am inteles ca deja negociaza pentru Eric. Pe Moraes am oferit 700.000 de euro, mai mult nu putem, dar am fost refuzati. Am tatonat putin si pentru Maftei, dar pretul pe care il cere Urziceniul e prea mare pentru noi, nu ne permitem”, a spus Dinu Gheorghe.

Antrenorul Rapidului, Marius Sumudica, inca mai spera ca Moraes va ajunge in Giulesti. „Sper sa se realizeze transferul lui Moraes si el sa vina la noi. Dupa victoria cu Gaz Metan am redevenit o echipa cu pretentii la primele locuri in campionat”, a declarat Sumudica.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
51 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger