Pe Internet exista o singura comuna Seimeni, de Basarabia. Seimeni de România am gasit-o eu, din intimplare, cu masina. Cind se termina autostrada Bucuresti-Cernavoda, traficul se stranguleaza, poti sa faci 60 de kilometri, pina la Constanta, in trei ore. Asa ca am luat-o pe un drum de tara, ca sa ies in partea cealalta, pe Slobozia-Hirsova-Kogalniceanu. Seimeni e la 6 kilometri de Cernavoda si la trei-patru minute de soseaua nationala. Ulitele sint strimte ca niste dire de fum si localnicii merg pe mijlocul lor fara sa se sinchiseasca de masinile ce trec foarte rar. Cei mai avuti dintre sateni au cotigi trase de magarusi si biciclete Tohani, din anii ’60. Strabati Dobrogea patriarhala, cu garduri joase si praf gros. Dar peisajul e tulburator. De-a dreapta, cum vii dinspre Cernavoda, sint terase de calcar, nici deal, nici munte, ceva selenar, cum in România gasesti doar in Dobrogea. In stinga, Dunarea, usor secata, dar tot mareata, nesupusa, cu spinare de sarpe tarcat. In mijlocul Dunarii, insule populate cu padurici de un verde alpin. Malurile sint punctate de barci pescaresti si citeva corturi de nomazi, asezate la o distanta ce pare bine stabilita de bordeiele bastinasilor. Cosmeliile in deriva nu costa mai mult de 20-30 de milioane, iar metrul patrat de pamint se duce maximum pina in 10 centi. Ceea ce impresioneaza este diversitatea reliefului, condensata intr-un spatiu cit parcarea unui hipermarket. De la nivelul fluviului ajungi la o altitudine de doua-trei sute de metri in patru-cinci minute. Te uiti inainte, de fapt in jos, cautind cu privirea soseaua nationala si nu vezi decit drumul de tara. O limba neagra de asfalt incolacind pustiul.