Desi are aer conditionat, autobuzul miroase a transpiratie statuta, alcool ieftin si tigari fara filtru. Santieristii vin de la munca aghesmuiti si, judecind dupa vacarmul voios pe care il produc, probabil sarbatoresc faptul ca in ziua aceea n-au prea avut de lucru. In fata mea sade un domn de virsta a doua spre a treia, barbos, spilcuit si parfumat. Cu toata harmalaia, se aude clar ce vorbeste la telefon: “Te pup, mami…Ce faci?… Da, sint la scoala… Te-am sunat sa-ti spun ca trebuie sa mai intirzii, avem o sedinta… da, acuma s-au gindit s-o faca… sa nu ma astepti cu cina… Da, mami, vin cit pot de repede… te pup…” Nu apuc sa meditez asupra nelamuririi privind sedintele la scoala, de la 19,30, seara, in timpul vacantei de vara, ca domnul purcede la o noua conversatie telefonica: “Eu sint, Pisi, in zece minute sint la tine… Sa iau ceva in drum?… De care?… Cite?… Aha, bine, iubi, vin acum!” Distinsul domn coboara si se indreapta precipitat spre supermarket. A doua zi, pe la 10 dimineata. Apar in autobuzul care duce spre Baneasa doua dudui. Cochete, dragute. Dar vocea uneia dintre ele, cea platinata, e stridenta ca sirena lui Roaita. Tocmai a sunat-o sefa ei si toti oamenii din autobuz sint nevoiti s-o asculte cum toarna gogosi: “Neata, sefa! Sigur ca sint la birou, am ajuns de-o ora jumate… M-ati sunat pe fix? Poate eram la toaleta… Ce mi-ati trimis? Nu, n-am gasit nimic… Aaaa, mi le-ati trimis prin mail?… De ieri? Da’, numa’ ca mie mi s-a blocat netu’ sau calculatoru’… Incerc sa-l restartez din nou… Lasati ca va sun io, cind deschid mailu’…E urgent? Am inteles… Sigur ca va sun…Cind va intoarceti in Bucuresti?…Va asteptam… La revedere.” Azvirle telefonul in poseta si, imbufnata, isi anunta amica: “S-a zis cu shoppingu’, daca afla aia ca am chiulit, ma nenoroceste. Hai ca tre’ sa ma intorc!” Cele doua coboara la prima statie, abatute ca si-au ratat ziua. Cei care au ascultat conversatia, fara voia lor, isi dau seama brusc ca telefonul mobil este cel mai bun vehicul de propagare a minciunilor.
G.H.
