Daca te framinti copios inainte de a adormi, ar fi destul de simplu sa-ti dai seama ca problema despre care crezi ca te munceste, te streseaza si te deruteaza in acel moment nu este „prezenta”. Nu are o consistenta fizica. Nu este ca un obiect pe care il tii in palme si-l studiezi. Nu este nici macar ca programul TV pe care il urmaresti. Nu este ca persoana care doarme profund linga tine, or ca mina care te mingiie in momentul strict al mingiierii! Cele mai simple lucruri se sustrag atentiei noastre constiente pentru ca ne place mai mult inconstienta, fie ca recunoastem aceasta sau nu. Ignoram complet faptul ca un om pe care ne-am suparat acum cinci ani nu se afla „in patul nostru, inainte de culcare”. Ignoram faptul ca o persoana pe care o iubim n-are nicio vina pentru ca „noi o purtam in capete” si-I atribuim toate suferintele pe care le traim singuri si prin alegere proprie. Cind spunem: „Eu am o problema”, problema nu este aproape niciodata prezenta fizic. Toate problemele se afla in minti, dar noi preferam sa ocolim acest aspect atit de evident al vietii noastre pentru ca altfel ne-am cam plictisi. Mintea noastra are treaba de cite ori se perpeleste. Mintea se munceste amarnic sa scotoceasca printre probleme, pina cind o gaseste pe cea mai mare. Si, daca nu gaseste nici una, ea poate construi zeci si sute de probleme. Conversatia omeneasca — fie ca se petrece la pescuit, la nunta, in concediu, in fata televizorului sau pe strada — contine un paradox fantastic: „in conversatie sint intotdeauna dezbatute subiecte existente in capetele celor ce converseaza”. Mediul prezent devine un soi de melanj a ceea ce ne amintim, a ceea ce am vrea sa fie sau a ceea ce ne imaginam ca este. Si, chiar daca lucrurile sint atit de clar mentale, noi nu intelegem sub nicio forma mentalizarea. Pentru noi este „real” faptul ca avem o problema, chiar daca obiectele si subiectii problemei sint absenti in cea mai mare parte a timpului. Subiectii si obiectele problemelor noastre stau agatate de minte si ne imbie sa ne invirtim in asternut, or sa ne plingem de mila, in vreme ce sintem tolaniti intr-un pat calduros, pufos si am avea toate motivele sa simtim ca nu ne lipseste nimic „in momentul acesta”. Fara indoiala, daca un barbat se gindeste la cearta cu sotia sa in timpul sedintei de la serviciu, el crede sincer ca are o problema. Si, fara indoiala, are una; dar nu cearta cu sotia, cit pe aceea ca el se afla in propria-i minte, in timp ce corpul lui doar participa la sedinta de la slujba. Problema lui este aceea ca nu-si intelege problema. El nu este constient de faptul ca se afla exact in mintea proprie. De vreme ce subiectul reflectiei nu este in fata ta, te afli in minte. Nu poti fi prezent unde esti. De vreme ce dusmanul de acum cinci ani iti sta in cap, tu nu poti sa fii in patul propriu si nu poti adormi. A fi prezent inseamna a fi unde esti si a face in mod strict ceea ce faci. Caci orice altceva nu este decit o imaginatie si o plimbare a mintii pe toti coclaurii. Iar pretul acestor plimbari este prea mare, iar oamenii il platesc de veacuri. Lucrurile ar putea sta, insa, si altfel daca ne-ar trezi si am intelege ca ne traim vietile atit de mult in minte incit ne simtim aici ca-n realitate! Nu-i interesant sa intelegem ca mai mult ne gindim la viata, decit traim in ea?
National
