*Cum se traieste la noi durerea*
Am scris in repetate rinduri despre problemele din Sanatate. Am incercat de fiecare data sa inteleg si sa explic cite ceva din mersul reformei in acest domeniu. Evident, asta daca lucrurile chiar aveau vreun sens si nu erau rodul hazardului, al “inspiratiei” de moment, al cirpelii. Am vorbit despre sistemul de Sanatate atit cit m-am priceput, incercind sa ocolesc clisee de tipul “Toti medicii vor spaga” sau “Te lasa sa mori cu zile”.
Insa despre tragedia de la Maternitatea Giulesti hotarisem sa nu scriu nici macar un rind. N-am putut urmari desfasurarea evenimentelor. Si, credeti-ma, nu sint genul slab de inger. Am insa, ca multi dintre dumneavoastra, un copil, iar bucuria primelor clipe in care am tinut-o in brate pentru prima oara pe fetita mea cu aproape noua ani in urma este la fel de vie in mintea si mai ales in inima mea. La fel toti anii frumosi care au urmat, momentele fericite de ieri si de azi. Datorita acestora ziua de miine are sens. Iar a privi in ochi fie si de dincolo de ecran oameni pentru care viitorul inseamna deznadejde este mai presus de forta mea. “Nu pot sa cuprind cu mintea”, spunea tatal meu – se pare ca in privinta incapacitatii mele de a contempla durerea altora, la o cafea, o tigara, intre doua pauze publicitare, il mostenesc.
Tot ce s-a petrecut la Maternitatea Giulesti, cu consecintele nemiloase despre care am auzit si care vor continua, intra in categoria implacabilului, a lucrurilor pe care refuz sa le accept. Durerea e simpla, nimeni nu are nevoie de rationamente pentru a o intelege. Despre iresponsabilitatea criminala, la fel, n-ai ce perora. Insa a o specula politic mi se pare un lucru de teribil cinism. Trec in revista canalele TV si, brusc, degetele se inclesteaza pe telecomanda. Cineva isi face campanie electorala intr-un moment in care ecranele sint invadate de imagini terifiante. “Credeti ca Partidul Poporului va rezolva problemele din sistemul sanitar?” este intrebarea prin care pe OTV telespectatorii lui Dan Diaconescu, prezidentiabilul de peste patru ani, sint invitati la televoting. S-ar putea sa-l meritam.
Radu Lilea