Cauta

Chiriile in centrele universitare: 100 si 320 euro/luna

Chiriile apartamentelor din principalele centre universitare din România pornesc de la 120 de euro pe luna la garsoniere si ajung la 320 de euro la locuintele cu trei camere, potrivit imobiliare.ro, pe termen scurt majorarea cererii din partea studentilor urmind sa creasca usor nivelul acestora.

Pretul solicitat pentru inchirierea garsonierelor din Bucuresti s-a redus cu 7%, in timp ce pentru apartamentele cu doua si trei camere, scaderile inregistrate au fost de peste 10%. Astfel, in prezent, chiria unei garsoniere porneste de la 170 de euro pe luna, iar a unui apartament cu doua camere de la 250 de euro/luna. Chiria pentru apartamentele cu trei camere pleaca de la 320 de euro/luna.

Cluj-Napoca. Este centrul universitar in care tendinta de scadere a pretului chiriilor a fost cea mai lenta. Astfel, pretul cerut pentru inchirierea garsonierelor si apartamentelor cu trei camere a scazut cu putin peste 6% (150 euro pe luna garsoniera), iar pentru cele cu doua camere cu 3%.

La Iasi, scaderi mari de pret au fost inregistrate la garsoniere, dar si la apartamentele cu doua camere, pretul acestora scazind cu 9%. Inchirierea unei garsoniere porneste de la 120 euro pe luna. Chiar daca e vorba de o scadere mai mica si pretul apartamentelor cu trei camere a coborit in intervalul analizat cu 7%.

Si in Timisoara proprietarii isi reduc pretentiile. Daca chiriile la garsoniere au scazut cu 5,5% din primavara pina in prezent, cele practicate la apartamentele cu doua si trei camere a scazut cu 8,8%, respectiv 6,5%. Pretul pentru inchirierea unei garsoniere porneste de la 120 de euro/luna.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version