Mai multi oameni de stiinta au studiat un fenomen psihic interesant: „antrenarea”. Termenul preluat din fizica descrie o stare de sincronizare a undelor cerebrale ale unor persoane diferite; ea apare in momentul in care una transmite o intentie concentrata catre cealalta. Cind creierele celor doua persoane intra in stare de antrenare, „creierul receptorului reactioneaza ca si cum ar vedea aceeasi imagine, in aceeasi clipa cu emitatorul”, cum spune Lynne McTaggart in cartea sa, „Experimentul Intentie”. Unul dintre experimentele privind existenta „fenomenului de antrenare mentala” demonstreaza puterea intentiei „de a face rau”, ale caror consecinte nu sint pur psihologice, ci si fizice! Si vorbim astazi despre „fenomenul de antrenare” pentru a ne constientiza, a ne responsabiliza si a ne veghea cu mai mare indeminare „intentiile”, capabile sa genereze efecte fizice asupra lumii vii, dar si a lumii nevii din jurul nostru. Poate ca va veni o zi in care vom gindi, simti si judeca diferit aceleasi intimplari si o zi in care vom avea in noi puterea de a intelege ca lumea emotionala nu este chiar atit de inofensiva pe cit presupunem. Creierele celor conectati cu noi traiesc aceleasi angoase, aceleasi nefericiri pe care le traim si noi, iar antrenarea continua in „rau”, in suferinta si-n degringolada nu poate decit sa ne convinga de realitatea unei lumi crude si nedrepte. Aceasta lume „cruda si nedreapta” poate fi vindecata prin intentia si participarea noastra constienta la orice eveniment de viata. Fiecare clipa de compasiune si frumusete interioara pe care le putem simti si trai prin alegere inseamna antrenarea in compasiune si frumusete a celor conectati mental cu noi. A celor ce ne sint dragi, a celor pe care-i iubim sau a celor carora le dorim binele. Cum fiecare clipa de rautate si ura, suferinta si deziluzie este transmisa „sincron” celor dragi noua! Intr-o lume asaltata de inundatii, canicula, cutremure, accidente, criza economica si diferite alte tulburari grave, este de la sine inteles ca „sincronizarea cerebrala colectiva” se afla astazi pe un tarim nefericit. Un tarim pe care-l hranim cu totii, fie prin atentia directa pe care le-o dam tragediilor, fie prin sincronizarea noastra mentala cu oamenii atenti la catastrofe. Cu alte cuvinte, nu-i nevoie sa privim drama la televizor, cit este indeajuns s-o priveasca cineva apropiat noua pentru ca ritmurile cerebrale sa ni se schimbe si sa traim stresul si suferinta? Asa ne spun diferiti cercetatori/savanti. Asa ne spun, dar – oare – de ce nu auzim si noi? De ce asemenea informatii nu sint mai popularizate decit tragediiile care ne macina si ne tin captivi intr-o lume a durerii, de care n-avem scapare fara propria noastra „intentie” si participare constienta? Stresul si deprimarea cauzate de criza risca sa creeze un mediu sincron/ puternic negativ, inlauntrul caruia intentiile rele pot declansa tragedii, iar noi sa n-avem habar de propria participare la ele. Sa ne veghem intentiile si sa facem fiecare cite un pas catre mai multa frumusete si intelepciune in aceasta viata. Nu sintem responsabili numai de noi insine, ci si de cei ce ne-nconjoara, cu atit mai mult de cei pe care-i iubim si carora le transmitem suferinta, rautatea, furia, deziluzia, deprimarea sau frica noastra. Si, daca este adevarat faptul ca acestea toate au si efecte fizice asupra celorlalti, atunci responsabilitatea noastra devine de-a dreptul obligatie. Sa ne interesam mai mult de capacitatile care functioneaza si daca nu stim, sa ne responsabilizam, caci – mai multa responsabilitate colectiva inseamna „antrenare mentala” pozitiva si consecinte mai bune asupra calitatii vietii.
National