„Miorita” si cintaciosii

Cultura româna este o forma democratica de echitatie. Se pronunta si calaretii, si grajdarii. Prin calareti inteleg scriitori, regizori, pictori. La grajdari intra saltimbancii (slujitorii Thaliei!, aiiii, v-ati scapat si n-ati simtit!) si cintaciosii. „Miorita” e luata la pinteni si de aristocratii esteticii, dar necheaza pe linga ea si lautarii din soubiz, potcovi-le-as pliscurile cu balega! Voi incepe cu oamenii din sa.
Calaretii. Legionarii au folosit „Miorita” ca sa sustina teoria legata de spiritul eroic al românului. Detractorii elevati ai lui Eminescu au vrut sa dea cu balada in poetul laudat pina la mutilare de profesorii de româna. S-a zis ca Alecsandri a stilizat „Miorita”, iar Eminescu l-a nimicit cu „Luceafarul”, inspirindu-se, insa, dintr-o balada germana.
Grajdarii. Aici intra actorii si scirbele montate la chitara. Neglijind — nesesizind, de fapt — muzicalitatea cosmica a versurilor din „Miorita”, acesti tirtani condamna resemnarea ciobanului si abuzeaza de adjectivul „mioritic”. Cind Dan Puric latra despre „Miorita”, mai treaca-mearga. Pustiul a ramas la cartile scoase de Humanitas intre 1990 si 1995, defileaza cu socratismele lui Ţutea si isi inveleste discursul in hlamida misticoida, s-ar vedea un Radulescu-Motru modern, dar e un filozofica de gradina de vara. Eu il ascult cu placere si ma distreaza idiotii care il iau in serios. Grav mi se pare ca i se permite sa atace „Miorita” si unui oligofren ca Florin Chilian. Daca n-ati inteles bine, repet! Oligofren. Menestrelusul e oligofren.