Inainte de ’90, multi dintre noi n-au emigrat pentru ca nu le incapeau in bagaj Calea Victoriei si plaja de la Mamaia. Pe vremea aia era o aventura sa iesi dupa ora 10 seara pe faleza. Stelele isi lepadau fardurile in mare, dar n-aveai voie sa asisti la spectacolul furioasei insomnii marine. Plaja apartinea militienilor. Nici statiunea nu era a noastra dupa coborirea serii, in ultima perioada a lui Ceausescu. Efervescenta din anii ’70, recuperata dupa 2000, fusese inlocuita de o liniste apasatoare. Vuia doar marea, ei nu putea sa-i puna nimeni calus. Hotelurile se inchideau ca stupurile, toate la aceeasi ora. Ne culcam ca la garnizoana si mergeam la plaja ca la fabrica. La 7 dimineata, ne inghesuiam pe nisip precum in cursul anului in statiile de tramvai. Niciun sezlong, ca azi. Tolaneala generala pe cearceaf, intoarcerea dupa soare precum fripturile pe gratar. Toti deodata. Nu regretam vremurile acelea. Dar nici nu le infieram. Asa amare cum erau, inca ne amuza. Developati putin crochiul barbatului român, comunist si estival. La baza lunetei de Dacie stateau tablele, iar el se tinea la maieu cu gaurele, palarie de paie, sort cu curea si ciorapi de plastic infipti in pantofi. Cum dracu’ sa nu rizi?