*PD-L in agitatie browniana. Absenta unei perspective*
coerente, presiunea publica si mediatica si oboseala isi fac tot mai acut simtita prezenta in deciziile si gafele venite din zona de influenta democrat-liberala. Presedintele exceleaza la capitolul gesturi agresive (nu ca ar fi ramas vreodata dator): isi pune dur interlocutorii la punct, da sfaturi oamenilor simpli cu tonul imperativ al comandantului de nava, face glume din ce in ce mai nesarate, care celor afectati de criza le pica asemenea bolovanului pe picior. Impresia este ca la Cotroceni si in PD-L nimeni nu stie exact cu cine mai este prieten, pe care coleg se poate baza, carui grup de influenta ii apartine, ce idee sprijina si daca planurile de azi au o cit de mica sansa sa devina realitate miine.
Radu F. Alexandru semnaleaza ca, pe linga serviciile aduse democrat-liberalilor de-a lungul timpului, Traian Basescu le-a creat si multe probleme. Evident, cind face aceasta afirmatie, senatorul uita ca PD-L este de fapt neintarcat in raport cu persoana ce lui i-a fost si mama, si sef, iar astazi este, chipurile, presedintele impartial al tuturor românilor. „Preda, Sever Voinescu si Radu F.Alexandru n-ar fi fost in partid daca eu il conduceam“ – ne da masura echidistantei sale Traian Basescu, satul sa tot auda in jur zeci de pareri dintre care una nu seamana cu alta si mai ales cu a lui.
Nu invidiez postura actuala a lui Cristian Preda. Cu intreaga sa cunoastere in materie de politologie si cu prestanta unui fost conducator de institutie universitara, el chiar a reusit sa le impuna greilor din PD-L un soi de respect si sa le lase multora senzatia ca intelectualii aflati in aceasta formatiune se pot bucura acolo de un cadru liber de regindire a politicii dreptei. Criticile exprimate de Sever Voinescu sau Cristian Preda la adresa actiunilor guvernului sau conducerii partidului s-au vrut constructive si echilibrate. Chiar m-a amuzat felul in care, recent, intr-o emisiune TV, la o intrebare dura ce facea referire la Elena Udrea, interogatie altfel retorica, profesorul de stiinte politice a reusit sa evite galant un raspuns evident tuturor, dar neconvenabil democrat-liberalilor. A fost si aceasta o incercare de a nu invenina inutil atmosfera deja apasatoare din cadrul unui partid in legatura cu care multi dintre membrii sai se intreaba daca si ce viitor va mai avea. Se vede treaba ca desi extrem de solicitant si delicat, demersul echilibristic practicat de asa-numitii reformisti din PD-L – Preda, Voinescu & Co – este ca un castel de nisip care cere prea multa migala pentru rezistenta-i mereu pusa la incercare de tartorii din partid. Clar este ca presiunea crizei si a efectelor ei va conduce la cernerea PD-L-istilor. Daca la finalul acestui proces scena politica se va alege cu inca un PNŢCD, asta se va datora fascinatiei sinucigase ce a invins glasul ratiunii politice.
Radu Lilea
