In salon e liniste. Nimeni nu mai scoate un cuvint, caldura ne-a facut si mai legume decit eram deja. Daca te uiti la fetele nebunilor tolaniti in scaunele de plastic din sala de recreere isi dai seama ca se afla intr-o stare de dolce far niente cu accente dramatice. Dar nu numai caldura si criza au bagat nebunii din ospiciu in starea asta.
Aseara ne-a dat voie din nou doctorita sefa sa ne uitam la stiri. De aici ni se trage lincezeala asta teribila. Am aflat noutati de la TV si asta ne-a speriat. Si dupa ce ne-am speriat, ne-am resemnat.
Acum asteptam sa se intimple fatalitatea. Ziceau aseara la tv ca e groasa: “O bacterie rezistenta la aproape toate antibioticele risca sa se raspindeasca in intreaga lume”, asta-i ultima stire care ne-a intors pe dos. Dar nu e singura. Treaba aia cu incendiile de vegetatie din Rusia si Portugalia e serioasa rau. Fumul din Moscova aproape ca e la fel de dens precum cel facut de gratarele de weekend ale românilor.
Apoi, cica niste tintari ucigasi s-au pus pe emigrat din Grecia si o sa ajunga si la noi in sanatoriu via Bulgaria.
Din calculele pe care le-am facut folosind teoria haosului controlat, am ajuns la concluzia ca tintarii au ajuns deja la Ruse. S-au oprit la Kaufland sa testeze singele românilor care se duc la vecini sa faca shopping. Daca le place, trec granita. Sincer, dupa toate vestile astea terifiante, ma simt ca in “Ultimul tarm”, ala din ’59, cu Gregory Peck.
Monsieur Seftime
