AcasăOldProfitul companiilor de stat, bun pentru plata pensiilor

Profitul companiilor de stat, bun pentru plata pensiilor

Guvernul a ajuns la momentul adevarului. Fiind in imposibilitatea de a mai imprumuta bani de la FMI pentru salarii si pensii, autoritatile au decis sa stringa cureaua bugetara pina la ultima “gaura”. Tocmai pentru a preveni “declansarea unor conflicte sociale” prin imposibilitatea de a plati drepturile banesti, guvernantii si-au propus prin proiectul rectificarii bugetare sa ia bani de la toate ministerele dar si de la companiile de stat.

*Bani de la Loterie si Romgaz…*

Proiectul de rectificare bugetara prevede ca Electrica si Romgaz vor sa doneze la buget cite 400 milioane lei, iar Loteria va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenti si vinzari de active. “Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona si alte sume la bugetul de stat, in cursul anului 2010, fara ca aceasta sa conduca la inregistrarea de rezultate financiare negative”, se arata in proiectul de buget. Totodata, Guvernul a decis sa diminueze cu 10% cheltuielile cu investitiile din fiecare minister programate pina la finele anului.

*…pentru somaj si pensii*

Totodata, rectificarea bugetara va taia din alocatiile Educatiei, Apararii, Justitiei, Transporturilor, Agriculturii, si va suplimenta substantial fondurile Ministerului Muncii, pentru plata pensiilor, indemnizatiilor de somaj si altor alocatii, pentru “evitarea declansarii unor conflicte sociale”. Astfel, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale va primi in plus 4,36 miliarde lei, pentru bugetul asigurarilor sociale de stat, pentru finantarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum si a pensiilor IOVR (pentru invalizi si veterani de razboi), alocatiilor de stat pentru copii si altor ajutoare sociale. Ministerul Sanatatii va primi la rindul sau inca 2,81 miliarde lei pentru acoperirea deficitului.

*Venituri bugetare mai mici*

Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuari de venituri fiind la impozitul pe venit, accize si impozitul pe profit, Guvernul bazindu-se pe resurse suplimentare din cresterea TVA.

România ocupa ultimul loc in Uniunea Europeana la veniturile totale pe care le are bugetul ca procent din PIB. Cu o cota de 32,1% din PIB, bugetul românesc are la dispozitie cei mai putini bani dintre bugetele statelor europene, media UE fiind de 42,2%. In topul celor mai bogate state conduce Suedia cu 55,7% din PIB, urmata de Danemarca (55,4%) si Finlanda (53,2%).

Ion Bogdan

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
54 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger