Ca e criza sau nu, mijloacele de transport in comun sint perfecte pentru show-urile pe care le dau cersetorii in speranta ca vor induiosa calatorii si vor obtine citiva lei. Cel mai vechi “profesionist” are vreo 40 de ani, arata ca Robinson Crusoe, barbos, ciufulit, zdrentaros, descult si foarte murdar. De obicei e cherchelit, dar sincer, si cere citiva banuti, sa “mai manince si el o vodca”. Urmeaza adolescenta oachesa, care recita cap-coada, fara gres si cu intonatie, “Luceafarul” lui Eminescu. Marturisesc ca, dupa prima auditie, i-am dat 5 RON. Mai tirziu, dupa ce au aparut “poetii”, am regretat. Intii a dat recital un baiat de vreo 17 ani, care ne-a oferit mostre din “creatia proprie”. Versurile in care vorbea despre viata grea a boschetarilor erau destul de izbutite. Numai ca, dupa o vreme, a aparut un alt cetatean din canal, mai in virsta, care statea intr-un scaun pentru oameni cu disabilitati si recita tot “din creatia proprie”, numai ca versurile “originale” erau fix cele pe care le stiam deja pe de rost, de la “poetul” mai tinar. Citiva oameni din autobuz l-au acuzat ca plagiaza, “handicapatul” s-a enervat si a inceput sa injure pestilential. Dar cea care injura cel mai abitir era insotitoarea lui, care impingea scaunul. Era chiar fata cu “Luceafarul”! Vazind ca momentele poetice nu mai impresioneaza pe nimeni, cei trei au disparut, cedind terenul unui rrom care a vazut, precis, “Filantropica” lui Nae Caranfil. Imbracat in negru si insotit de o tiganca indoliata, omul povestea ca i-a murit copilul in spital si n-are bani de sicriu. Peste citeva zile, a revenit cu aceeasi poveste, pe alta linie de autobuz. In saptamina urmatoare jelea din nou, dar nu-l mai credea nimeni, iar golanii il luau peste picior pe seama virilitatii care ii permite sa faca un copil la doua-trei zile. Cei care stapinesc zilele acestea autobuzele ce trec prin zona Dorobanti sint cinci-sase copii. O fetita de vreo noua ani poarta in brate un prunc de un an si ceva. In timp ce ala micu scinceste “a mama, a mama”, fetita cerseste un colt de piine. Mai sint si citiva baietei de sapte-opt ani, care sint pusi sa tirasca prin autobuze doi catelusi, cerind mila “oamenilor buni, cu suflet bun si credinta-n Dumnezeu”. Uneori, primesc fructe sau biscuiti, dar niciodata bani. Pentru ca oamenii buni stiu ca tot ce aduna ei ajunge la niste adulti care au nevoie de bani pentru bautura sau droguri. Ideea este, insa, ca doamnele si domnii care controleaza biletele calatorilor ar trebui sa aiba controlul si asupra linistii din mijloacele de transport in comun.
G.H.
