Cu siguranta, atitudinea presedintelui României fata de ingrijorarile salariale ale unui cadru didactic, opinie pe care Traian Basescu a exprimat-o in interviul acordat Rodicai Culcer pentru TVR, i-a scos pe multi bugetari din sarite. „Domnule profesor debutant, si eu cind am inceput aveam salariul mai mic decit femeia de serviciu. Va doresc ca dupa 30 de ani de munca sa aveti salariul meu, de 6.000 de lei!“ Nu cred ca a empatizat careva cu incercarea sefului statului de a se pune retroactiv intr-o situatie similara cu cea a profesorului respectiv.
Pe parcursul intregii discutii dintre Traian Basescu si jurnalista s-a simtit constant intentia de a impune cu duritate principiul „deocamdata, n-avem incotro“, care se traduce simplu: pina la masurile reale de relansare economica trebuie sa micsoram toate cheltuielile, daca e nevoie chiar sa ne dispensam de acelea la care nu ne inchipuiam ca putem renunta. Momentan nu ne permitem sa-i platim pe profesori si pe medici asa cum ar trebui sa o facem. „Asta-i realitatea“, ne spune presedintele intr-o forma care nu lasa nici un dubiu asupra mesajului sau: trebuie sa luam lucrurile ca atare. Ca medicii si asistentele emigreaza este in opinia presedintelui expresia „liberalizarii fortei de munca, a dreptului nostru de a pleca unde ne este mai bine“. Este o simpla pirueta discursiva, pentru ca tot Basescu revine si face o plecaciune in fata celor doua milioane de concetateni care lucreaza in afara granitelor noastre (incluzind deci si cadrele
medicale) pentru faptul ca… nu vin sa incarce bugetul fondului de somaj de la noi! „Acestor oameni trebuie sa le multumim pentru ce fac pentru România“, afirma Traian Basescu, de ca si cum ei ar fi decis sa paraseasca tara dintr-o intensa preocupare ca aritmetica angajatilor de la Ministerul de Finante si de la cel al Muncii sa functioneze fara gres, nu din cauza propriilor greutati materiale si a lipsei de perspectiva profesionala. 90% din banii alocati acum spitalelor sint cheltuiti pe salarii, garzi si ore suplimentare, constata presedintele. Daca este sa se faca si mai multa economie in sistemul public de sanatate, e clar unde se va „umbla“. Poate ca pe termen lung aceasta solutie va contribui si ea la restabilirea unui soi de echilibru bugetar. Problema este cum va arata sistemul de sanatate la capatul perioadei de austeritate despre care cu certitudine stim doar ca se va extinde si asupra lui 2011.