Una dintre marile probleme ale omului este simpla sa obisnuinta de a refuza „adevarul”. Oricit de evident s-ar prezenta in fata logicii si a ratiunii noastre „un adevar”, ele il vor respinge, il vor mutila si-l vor impinge in inexistenta si-n eroare doar pentru ca undeva, in abisurile inconstiente, am reprimat deja lumina adevarului. De dragul de „a avea dreptate”, Eul omenesc sacrifica adevarul. Programele mentale pe care le cream de-a lungul vietii si prin care obtinem un anume grad de confort, de siguranta ori de placere se declanseaza automat in fata unui adevar evident. Cu pretul unor pierderi – adesea greu de calculat – sustinem jumatati de adevar ori pure scheme mentale si – prin acestea – ne sustinem vanitatea. Adevarul nu se poate revela celui ce nu-l accepta. Adevarul se ascunde de omul care „vrea” ca lucrurile sa fie cu totul altfel decit sint. O femeie sau un barbat indragostit prefera sa sufere copios intr-o relatie in care nu sint acceptati in forma pe care ei o viseaza. Preferinta pentru suferinta apare aici ca un dar pentru vanitatea personala, mai mult decit unul care slujeste iubirea. Simpla respingere a „adevarului”, si anume acela ca persoana cealalta are motive proprii pentru a alege ceva diferit, face ca adevarul sa scirtiie ca o caruta veche, iar vanitatea de a suferi sa ia locul iubirii. Simpla decizie de a accepta adevarul si simpla dorinta ca el sa ni se dezvaluie, in orice chip ar aparea, va aduce in fata noastra schimbari pe care – de asemenea – avem nevoie sa le acceptam. Adevarul inseamna asumarea responsabilitatii oricarui aspect pe care el il va revela si acceptarea oricarei schimbari pe care o va sugera. Durerile cauzate de aparitia si exprimarea „adevarului” pot deveni suportabile si creatoare de noi energii care vor sustine fiinta noastra catre un nivel nou de libertate. Fara a accepta adevarul, depindem de toate schemele mentale reprimate, care ne conving ca dreptatea este a noastra. Ca adevarul este acela pe care il vrem si nu acela care este. Vanitatea respingerii adevarului creeaza situatii in care respingem faptul ca alti oameni au dreptul la alegerile lor, la vietile lor, la iubirile lor si la bucuriile lor. Adevarul personal le cere celorlalti sa fie si sa faca ceea ce noi vrem sa para ca-i drept sau adevarat, negind libertatea celuilalt de a avea optiuni diferite. Cind cerem sa ni se dezvaluie „adevarul” oricarei situatii, a oricarei relatii sau a oricarei situatii de viata, vom constata ca el incepe sa apara de la sine. Adevarul se arata celui ce vrea sa-l vada si-i permite existenta. Fara niciun efort special, fara nicio contributie deosebita, fara nicio interventie mareata, adevarul straluceste in calea celui ce-i cere si il accepta neconditionat. Frica de adevar genereaza, insa, un blocaj teribil in calea dezvaluirilor, asa incit ne vom intilni in experienta noastra cu toate minciunile pe care le gasim logice si indreptatite. Minciuna va aparea sub chipul adevarului pe care il putem accepta, asa incit ea ne va arata gradul in care respingem adevarul. Vindecarile la nivelul unor relatii de viata, a unor situatii critice sau a unor probleme de diferite naturi nu pot avea loc fara a apela la „adevar”. Trebuie doar sa cerem insistent cu mintea si cu toata inima „adevarul” si sa-l acceptam. Atunci vom intelege ca suferinta nu vine din adevar, ci din respingerea lui.
National
