In una dintre cartile sale, traduse in România cu multi ani in urma, Serghei Nicolaevici Lazarev spune ca Soarele insusi este deprimat din pricina sentimentului de imbatrinire pe care-l traieste! Dar, spune Lazarev, nu doar Soarele are o constiinta, ci toate vietuitoarele (desigur, si animalele!) se afla la un nivel specific, ce le determina „trairile” interioare. Se poate, oare, sa presupunem ca Soarele, afectat de propria imbatrinire, isi revarsa trairile deprimante prin explozii solare si consecinte teribile asupra vietii? Oare chiar se poate vorbi despre „un Soare” prea batrin, plictisit, suparat, enervat, inlacrimat si decimat in propria-i constiinta de alterarea vigorii sale? Lazarev spunea inca de acum multi ani „da”. Dincolo de poezia cuprinsa in aceasta metafora ar putea fi o realitate „stiintifica” in fenomenul de imbatrinire a Soarelui si inca una susceptibila sa ne induca ingrijorare. Soarele de astazi pare sa nu mai fie si cel de acum o suta de ani. Un Soare mai batrin, mai obosit si mai framintat in el insusi pare sa ne puna in fata propriei noastre neputinte sau a propriilor limite in clipa in care ne intrebam „cum sa ne aparam”. Dar, prin manifestarile sale „extreme” de deprimare, Soarele ne aminteste ca exista si, in pofida alergarilor noastre dupa plaje fierbinti si vacante insorite, ne bucuram in mod egoist de darurile sale. Civilizatiile mai vechi aveau ritualuri de multumire, prin care pastrau comuniunea cu Soarele. Omraam Michael Aivanhov este unul dintre marii initiati care au sustinut existenta „Soarelui spiritual” in miezul Soarelui fizic si a creat adevarate ritualuri de comuniune si comunicare cu Soarele. In goana noastra zilnica, ne-am bucurat de Soare, asa cum ne bucuram de prezenta celor mai frumosi oameni din vietile noastre, uitind ca – din cind in cind – sa le multumim pentru prezenta lor binecuvintata in vietile noastre. Este adevarat ca „Soarele isi revarsa lumina si caldura neconditionat, deopotriva asupra celor buni, ca si a celor rai, cum spune Biblia, dar una dintre legile esentiale ale vietii este si „legea reciprocitatii”. Daca Soarele are o constiinta si puterea de a trai sentimentul deprimarii, atunci putem presupune ca el are si puterea de a trai sentimentul iubirii/bucuriei. Cum un ciine isi misca fericit coada atunci cind simte mingiierea stapinului, poate ca si Soarele si-ar misca fericit razele in fata celor ce i-ar multumi in rugaciune la sfirsitul unei zile. Daca Soarele „stie ca-i batrin”, atunci poate sti ca-i iubit. Si, daca un om prea batrin intinereste in sine in fata mingiierii, poate ca vitalitatea si frumusetea Soarelui s-ar manifesta in fata iubirii noastre. Toate fiintele ce se misca si exista in spiritul Divin infinit, toate formele raspund iubirii si toate au nevoie si de reciprocitate. Cind miliarde de oameni se bucura de Soare, fara sa le pese de el, ce poate face „spiritul soarelui”, afara doar de a pica in depresie? Daca-i numai imaginatia unor intelepti in ideea ca Soarele este viu si are constiinta sau este o realitate nu are prea multa importanta. Rugaciunea noastra de multumire pentru Soare ne-ar binecuvinta chiar pe noi, ne-ar ajuta – poate – sa ne intoarcem fetele si sufletele catre capacitatea noastra de a fi recunoscatori. Caci, in vreme ce viata nu-i posibila fara soare, noi o vedem imposibila fara tot soiul de maruntisuri, care n-au alta semnificatie decit aceea de a ne inrobi prin inaltarea propriilor orgolii la ranguri regale. Dumnezeu a pus in Soare, insa, puterea Regala a vietii fizice si, poate, este momentul sa ne amintim ca sus, pe cer, Regele uitat isi revarsa tristetea sub forma exploziilor solare!
National