AcasăOldVinovatie, responsabilitate, alegere!

Vinovatie, responsabilitate, alegere!

Omul tinde sa-I atribuie lui Dumnezeu ceea ce se intimpla mai rau, dar nu pentru ca Dumnezeu ar fi zis intr-un exces de furie: “Sa-l pedepsesc pe x acum pentru pacatele lui”, cit pentru ca omul nu intelege, de fapt, de ce i se intimpla ceea ce i se intimpla. El crede ca i-a dat Dumnezeu o slujba anevoioasa, un partener rau, o situatie dezagreabila sau un necaz coplesitor. Proiectia aceasta – departe de a fi una izolata sau rara – indeparteaza omul de la un firesc act de autoresponsabilizare! Daca nu-i cineva, un altul prin preajma, asupra caruia sa-ti proiectezi minia, iritarea, neintelegerile, rationamentele false ori revolta interioara, daca nu se vede vreo mina umana „vinovata” pentru suferinta ta, atunci trebuie sa fie implicat Dumnezeu insusi. Mereu nevazut, pentru totdeauna inchis in limitele propriilor perceptii, Dumnezeu devine razbunator, capabil sa ne pedepseasca, capabil sa ne intoarca exact acele raspunsuri pe care noi insine le-am da celui ce ne greseste. Si, pentru ca nu ne asumam responsabilitatea decit atit cit ne permite propriul nivel al constiintei, in unele cazuri deloc, raminem inconstienti de puterea noastra de a alege, precum si inconstienti de faptul simplu ca inconstienta insasi devine alegerea noastra! Privind catre viata cu ochii limpezi si constiinta clara, putem vedea acele momente in care, facind rabat de la calitate, fie in alegerea partenerului de viata, fie in alegeri profesionale, sociale, in alegerea relatiilor de prietenie sau a celor de dragoste, ne-am confruntat cu anumite consecinte. Viata curge ca un riu si intotdeauna riul vietii urmeaza alegerile facute de noi, mai mult sau mai putin constiente. Raul vietii nu are o matca precisa, nu urmeaza un curs complet determinat. In viata „riul” este determinat, dar drumul lui se afla in alegerea si-n responsabilitatea noastra. Pe acest drum alegem iarasi si iarasi, dar acela ce izbuteste sa-si asume raspunderea pentru tot ce-i apare in cale renunta sa intinda degetul catre „un vinovat”. Omul responsabil nu-L mai poate vedea vinovat pe Dumnezeu, cum nu mai poate vedea pe cineva vinovat.
Atita vreme cit omul alege sa mearga cu metroul, isi asuma eventualele consecinte, inclusiv pe cele neprevazute care pot aparea pe drum. In mod asemanator, cind decidem sa ne petrecem viata linga alt om, avem de inteles din capul locului faptul ca omul acesta vine insotit in viata noastra de probleme, persoane, relatii si situatii pe care nu le vedem cu ochiul liber. Alegerea responsabila te scuteste de multiple suferinti si judecati si face din tine un soi de privitor in adincurile apei, nu doar la suprafata ei. Caci la suprafata-i aparenta ori numai o fateta a ceea ce este raul, marea sau oceanul. Dar dincolo de suprafata o intreaga lume-si duce existenta in mod firesc. Iar interactiunea ta responsabila cu lumea ascunsa, cu partea pe care n-o vezi inseamna o asumare a puterii tale de alegere. In loc sa-I atribuim lui Dumnezeu hachitele Egoului nostru si-n loc sa cautam cu luminarea vinovati, putem sa ne asumam harul alegerii si puterea ce ne parvine prin el. Priveste in profunzime si accepta faptul ca ceea ce se intimpla azi ai ales, poate, in diferite feluri chiar ieri. Nu ceea ce face altul in afara iti da imaginea realitatii si a adevarului, cit ceea ce simti si faci tu insuti. Responsabilitatea ne face mai rationali si mai lucizi. Dumnezeu insusi devine in ochii nostri iubitor si frumos, asa cum si este atunci cind nu proiectam asupra lui iresponsabilitatea noastra.

National

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
40 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger